Moda croazierelor pe râuri ajunge în Asia

01_Mekong-Kingdoms-Play-770x399

Croazierele pe râuri nu sunt la modă doar în Europa, așa cum ați putut citi deja în Yacht Expert, ci au ajuns și în Asia. Oportunitatea este oferită de brandul hotelier de lux Minor Hotels și de Mekong Kingdoms Luxury Cruises, care oferă posibilitatea de a realiza călătorii unice pe râuri din Thailanda, Laos și Vietnam – Chiang Rai, Luang Prabang și Valea Mekongului.

Oaspeții pot urca la bordul Boheme, o navă de croazieră cu o lungime de aproximativ patruzeci și doi de metri dotată cu treisprezece cabine luxoase, pachetul incluzând două sau trei nopți pe valea Mekongului (sau Chiang Rai și Luang Prabang). Facilitățile de croazieră includ o punte dedicată relaxării și bronzului, o cramă cu vinuri internaționale și un Spa cu sesiuni de yoga la răsăritul soarelui, meditație budistă și ședințe de masaj în stil tradițional.

De asemenea, turiștii se pot bucura de călătorii în junglă sau o vizită la peșterile Pak Ou. Cei care caută o experiență intimă pot opta pentru o croazieră ultra-exclusivă, la dispoziția lor fiind cabinele “Gipsy” și “Nomad” – proiectate pentru a oferi cuplurilor o experiență exclusivă asupra apusului de soare pe râul Luang Prabang. Ca alternativă, grupurile se pot bucura de “Play”, un salon plutitor ideal pentru evenimente private și reuniuni de familie, numărul celor care pot urca la bordul lui fiind de aproximativ cinsprezece persoane – un spațiu pentru relaxare, o cameră privată și un sistem de sunet performant fiind la dispoziția lor.

02_Mekong-Kingdoms-Gypsy-770x403

 

Adaugati comentariu