Portret de yachtman – Mihai Stănescu

20170622_1157

Mihai Stănescu, Nea Mișu, cum îl știe toată lumea de pe Siutghiol este unul dintre ultimii reprezentanți ai generației vechi de veliști. Este din grupul de visatori și temerari care au făcut yachting atât sportiv cât și de croazieră într-o vreme când tehnologia, resursele financiare dar mai ales condițiile politice erau bariere aproape de netrecut în calea yachtingului românesc. În special pe mare.

20170622_1157

A fost pentru mine un privilegiu să îl ascult povestind despre munca, determinarea și seriozitatea pe care le manifestau el și colegii săi de generație în tot ce era legat de bărci. Abilitățile sale de yachtman dar și de marangoz l-au făcut pe Nea Mișu un adevărat reper în lumea yachtingului românesc. Dincolo de istorie, ce mi se pare cel mai impresionant este că și acum, la începutul verii lui 2017, la cei peste 83 de ani ai săi, Nea Mișu se pregătește să plece împreună cu fiul său într-o croazieră în Mediterana la bordul yachtului construit de el în anii 70.

A.P. Povestiți-ne despre începuturile cu bărcile
M.S. AM început de copil, aveam vreo 6-7 ani. Am avut un unchi care a murit, si avea un cutter vechi de 11, 5 – 12 m, formele acelea nordice, bărci serioase, stabile. Asta era în perioada când erau nemții aici, ’41, ’42, eu fiind născut in ”34. Ținea barca în Portul Tomis.

Exista?
Da, Portul Tomis a fost port ca lumea, până când rușii au tras două torpile și au facut digul praf. A venit si o furtuna la vreo 2-3 luni după aceea, o furtuna mare, a rupt toate digurile și totul era sub apă. Barca i-au luat-o rușii, cand au venit. Au luat tot ce era, vreo 40 de star-uri și de prin portul mare niște cuttere de croazieră, împreună cu vapoarele pe care le-au confiscat.
Se facea yachting, era iola olimpică, star-ul și snipe-urile, astea erau bărcile cu care se concura. Eu mergeam cu unchiul pe mare până la Capul Kaliakra care era în România. Pe când tata era tânăr, rușii albi fugiseră din Uniunea Sovietica și erau pe la Brăila, Sulina. Tata a plecat cu un vas rusesc ca ofiter intendent. A dat de brevet de căpitan în Anglia. A navigat la englezi, olandezi, francezi și a venit la 31 de ani în țară. Atunci era prim ministru Mihai Manoilescu cu care tata fusese coleg de clasa, prieten. Eli-a propus să intre la vamă.Așa a ajuns să fie șeful vămii din Balchik și Kavarna. El și scria, era corespondent la Dobrogea Juna. Apoi, cu finanțare de la liberali, tata a cumparat ziarul, erau încă nemții aici în țară, nu se terminase razboiul.

Eu am făcut doi ani de școală de ofițeri tehnici de aviație la Mediaș, apoi am venit in Constanța. Am fost 6 -8 luni șeful atelierului mecanic auto la 23 august în port. Căpitanul Beraru, la un moment dat, căuta un tehnician să îl ajute pe Jipa, expert naval, inginer școlit la Hamburg care vorbea vreo șase limbi. Așa am plecat de la atelier la Căpitanie ca agent de port, apoi ca ofițer

La un moment dat m-am hotărât să merg la academie, la aviație. Am intrat făra probleme dar n-am mai ajuns. A venit un băiat de ”origine sanatoasa” care nu reușise să intre. Au facut ei ce au făcut și mie mi-au facut un dosar. Mi-au dat 12 ani de pușcărie pentru a-l băga în locul meu. Asta era in ’59. Am stat prima dată la contrainformații în București, după care la Jilava 6 luni, apoi la Luciu Georgieni la bac, în delta la stuf… La Luciu Georgieni făcuseră ei o orezărie care n-a mers pentru că era apa prea mare dar era plin de crapi. Mai prindeam și noi și mâncam crud că altfel … ca era o foame… Apoi m-au mutat la Grădina într-o colonie. Singuri ne-am făcut barăcile. Eu mă ocupam de grupul electrogen, le aranjam injectoarele cu păcura la bucătărie, instalatiile de apa, lucram pe acolo. Apoi m-au trimis la Strâmba, apoi la Stoenesti, în final am lucrat pe o șalupă care facea aprovizionare.

La recurs judecatorul era un baiat tânăr care m-a recunoscut. Îi făcusem, lui și colegilor săi viața mai bună când veniseră ca studenți sub comanda mea cu mulți ani în urmă. Și-a adus aminte cum le aranjasem condiții de cazare bune și îi așezasem la popota subofițerilor. A reușit să-mi schimbe încadrarea astfel încât mi s-a redus pedeapsa de la 10 ani la 4 din care am facut numai 3. Am ieșit în ”63.

Dar înainte de asta începusem construcția de bărci cu Jipa și cu Inginerul Stoenescu. Când eram la căpitanie, am găsit în magazia Marinei un cutter, Naiada. Fusese al Prințesei Ileana. Avea câteva scânduri lipsă dar în rest era bun. Întrucât îl cunoșteam pe directorul de la „23 august” am băgat barca în atelierul lor de marangozerie. Acolo lucra un tip care venise din Anglia, meseriaș foarte bun. Îl chema Ernest și lucrase în șantierul naval în care-și făcuse Chichester barca. De la el am îvățat să fac catarge, reparații la bărci…

După mine, lui Ernest cred că îi lipsea o doagă. Ce-o fi căutat el să vină din Anglia în România că aici e raiul pe pământ, e socialismul? Și a rămas aici. Nu avea unde să stea, i-am gasit noi o locuință. Până la urmă eu cu încă cineva l-am și îngropat că n-avea bani nici să … norocul lui că a murit după ce m-am întors eu din pușcărie.

Cum spuneam,am reparat Naiada. În ’55 a fost Festivalul Tineretului de la Moscova.Vroiam să mergem la festival cu barca, până la Odessa sau Sevastapol.

Și ați mers?
Nu, n-am mai mers. În schimb ne-am apucat de reparat Dris-ul, o ambarcațiune tot de croazieră, facută de trei ofițeri de marină. O dată, când eram la Galați, mi-a spus cineva că la Țiglina, într-o unitate a marinei, e o barcă. Era un cutter de 12m și ceva , așezat pe o parte. Pe partea aia era cam putred. Avea și un motor in 2 cilindri Junkers. Eu fiind îmbrăcat în uniforma de căpitănie, comandantul unității mi-a zis că îl pot lua dacă mă interesează, doar că nu știe al cui este.Am aflat din registrele căpităniei că e a lui Drîmba, Isbășescu și Turcan, cei care îl construiseră. Drâmba mai trăia.

A.P.Dar el fusese făcut dinainte de război, demult…
În ’34 au început să-l construiască, în ’38 au terminat și au plecat pe mare. Au ajuns până la Malta . Însă a început războiul și i-au chemat înapoi cei de la Marina Militară. Drâmba a fost ofițer aici în port, Isbășescu fusese puțin legionar se zice, l-au dat la infanteria marină și a murit în Cotul Donului când au rupt frontul iar Turcan a fost căpitan de pescador și a murit înecat cu un os de pește. Rămăsese Drîmba. Lucra la un institut de proiectare în București. M-am dus la el să vorbesc despre barcă. „Cum ai zis ca te cheama?” m-a întrebat. Stănescu. Din Constanța. „Și tatăl dumitale ce-a fost?” Vameș. „Păi tatăl dumitale mi-a dat scutirea de taxe pentru buștenii și materialele din care am făcut barca, așa că ia-o.” Am făcut cu el un proces verbal că e de acord sa cedeze barca, nu mie, ci organizației de tineret, utm-ul pe vremea aia. Utm-ului port din care spre rușinea mea am făcut și eu parte.Am adus barca în Șantierul Naval Constanța.

Dar cealaltă barcă pe care o reparaserăți Naiada, ați apucat și să mergeți vreun pic cu ea?
Sigur, cum să nu?

Ieșeați pe mare, nu?
Nu, am ieșit pe lac. N-am vrut să luăm aviz de mare, barca era mai vechiuță, n-am avut prea multa incredere.
Dar ne-am apucat de Dris?Era atunci în șantierul naval o nava românească în reparație. Pe lângă ea, printre bărcile de salvare, am reparat-o și pe a noastră. Reparația bărcii a costat 83.000 lei. Erau bani pe atunci. Am făcut catarg, vele. Catargul mi l-a făcut Ernest la „23 august„. Cu ocazia asta am facut catarg și lui Naiada.
Am fost cu Dris-ul câteva voiaje. N-am ajuns la Odessa dar am fost pana la Sulina, până la Balchik, Kavarna, n-am fost mai departe.

Și mergea? Ținea bine?
Foarte bine. Era barcă de mare. Era făcuta după niște planuri norvegiene, cu forme gen cupă de șampanie, ținea marea extraordinar, nu te tăvăleai…Râma așa ca porcul, când se băga în val, nici nu simțeai când treceai prin el. Au folosit-o ăștia de la tineret, pana la urma au luat-o cei de la liceul de marină, au dus-o la ei acolo, au facut-o wc public și până la urmă taiat-o si au bagat-o la foc…Așa s-a dus… Iar Naiada au luat-o ăia de la Portul, a fost la hangarele lor pe lac ,aici. Într-un an, au dat o șalupă la apă și a cazut din macara. I-a luat vreun metru din prova, parca o retezase cu drujba. În fine, s-a dus și aia.

Am făcut yachting de performanță la Dinamo. După aceea am am trecut la Electrica unde am mers pe Iolă, pe Snipe si pe FD. Am luat chiar locul I la o balcaniadă pe FD. FD-ul e o barca foarte grea. Am luat locul I la balcaniadă dar n-a fost meritul meu. A fost meritul musului că el știa să țină barca. La FD trebuie un mus zdravăn și ăsta era unul de vreo 105 kile și înalt, solid. Titi Ene, îi ziceam Titi Mormânt. Titi Mormânt, normal, îl avea skipper pe Sandu Mortu. Dar atunci Sandu nu a putut să vină. Eu în general am mers pe star.

Deoarece făcusem pușcărie politică, nu prea mi se recunoșteau rezultatele la campionate. Îmi dădeau medalia dar nu îmi treceau numele pe panou. În ”75 am luat materialele pentru barca mea, Traian. În ’76 m-am apucatși în ’80 am fost cu ea la greci. Am fost eu, Culică și cu Popovici, stomatologul pe barca mea și pe El Constanța a fost comandantul Cazac Boris cu Oglindă și cu Iacob. Două bărci am fost atunci la Atena, Pireu și prin insulele grecești. În ’79 am dat-o la apă. Am plecat cam nepregătiți, așa. Aveam catarg, vele, dar motorul mergea rău și navigatia o făceam cu un aparat selena, navigatie radio la coasta. Altfel, costier, faruri, etc. Eu aveam brevet de skipper luat în ’74.

Adaugati comentariu