Probleme la traversarea Dunării cu bacul!

bac

Timpul de traversare a Dunării cu bacul între Galaţi şi Tulcea s-a dublat, după ce unul dintre feriboturile care asigură legătura între cele două maluri ale Dunării a fost trimis la reparat.

bac

Unul dintre feriboturile care asigură legătura între cele două maluri ale fluviului Dunărea a fost trimis în şantier pentru reparaţii planificate. Deoarece au rămas cu un singur feribot de capacitate mare, reprezentanţii companiei care administrează activitatea au fost nevoiţi să schimbe programul de traversare a fluviului. În loc să treacă din jumătate în jumătate de oră, bacul pleacă în funcţie de numărul de solicitări.

La orele de vârf, se formează cozi lungi, iar şoferii sunt nevoiţi să aştepte zeci de minute până ajung pe malul opus. ”Este vorba despre o reparaţie planificată a bacului, nu s-a stricat, este o revizie pe care nu o mai puteam amâna. A început joi şi sperăm să se termine în două săptămâni. Până atunci am decis să renunţăm la programul obişnuit. Practic, bacul mare merge non stop, încărcăm şi plecăm”, a declarat pentruMEDIAFAX, directorul societăţii Navrom Bac, Marilena Vasilache.

Cei mai afectaţi de problemele de la Punctul de trecere bac sunt şoferii de camioane. Ei sunt nevoiţi să treacă Dunărea zilnic şi pierd ore întregi pe mal, deoarece camioanele şi TIR-urile nu pot intra decât pe bacul mare. La Galaţi există şi un bac de capacitate mică, dar pe acesta nu pot intra decât persoane, motociclete şi autoturisme.

Adaugati comentariu