Vremea ideală pentru vacanțe la sailing

Vremea ideală pentru vacanțe la sailing

Suntem tentați de multe ori de anunțurile pe Facebook sau mail ale companiilor de charter care ne atrag cu prețuri foarte mici: „1 săptămână de vis în Adriatica – 2-9 aprilie – cu numai 400 de Euro de persoană”, „10 zile de neuitat în Caraibe la bordul unui catamaran – începând cu 450 de Euro. Plecare pe 9 iulie”. Ceea ce nu ne spun anunțurile ca acestea este că ofertele sunt offseason și că furtunile pot să transforme săptămâna de vis într-una de coșmar, iar cele 10 zile de neuitat din Caraibe să vă bântuie amintirile pentru mult timp. Am făcut pentru dumneavoastră un mic ghid al sezoanelor ideale de sailing în câteva dintre destinațiile populare din lume.

1. Bazinul Mediteranei Este, probabil, cea mai populară destinație de sailing din lume. Fie că vorbim de Coasta de Azur, insulele grecești, coasta iberică, coasta de turcoaz a Turciei sau țarmul Adriaticei din Croația și Muntenegru, veți găsi veliere și yachturi cu motor pe mai tot țărmul european al Mediteranei. Sezonul de navigat începe în mod normal în APRILIE și se încheie la începutul lui NOIEMBRIE. Fiți însă atenți la furtunile care pot să apară primăvara sau toamna. În Croația, vântul care vine iarna de pe înălțimi, Bora, întârzie uneori până prin aprilie și mai. Anul acesta, de exemplu, bătea încă nemilos chiar și după 1 mai. În insulele grecești din nordul Egeei, avem, în schimb, un alt vânt local care bate cu precădere în lunile de vară, iulie și august: Meltemi. Se formează în nordul Greciei pe continent și pleacă în Egeea, spre sud, afectând mai ales insulele Sporade și Ciclade. Își pierde din intesitate mai la sud spre insulele Dodecaneze. Din mai până la mijlocul lui octombrie, însă furtunile sunt foarte rare, vremea fiind favorabilă sailingului. În insulele Dodecaneze (Grecia) și pe coasta Turciei se poate face baie chiar de la începutul lui mai, apa incălzindu-se mai repede decât în restul Mediteranei. Sezoanele de sailing sunt mai scurte în Croația, Coasta de Azur și în insulele Baleare datorită faptului că sunt situate mai la nord, pe de o parte, iar instabilitatea atmosferica se menține până pe la sfârșitul lunii mai. Apa este bună de înot doar de pe la jumătatea lunii iunie.

2. Caraibe Una dintre destinațiile la care visează tot mai mulți români care, după ce au încercat Mediterana cu degetul, vor să facă un pas mai departe. Sezonul de sailing în Caraibe începe în DECEMBRIE și se termină în APRILIE. Din decembrie până la sfârșitul lui ianuarie vremea poate fi capricioasă, cu furtuni de scurtă durată și cu perioade de vânt puternic (localnicii il numesc „vântul de Craciun”). Furtunile din această perioadă vin de obicei din nord și sunt mai puternice noaptea, așa că asigurați-vă că sunteți bine legați de tărm și/sau în ancoră înainte să plecați la cârciuma locală. Evitați lunile de vară când concediul dumneavoastră poate fi transformat în coșmar de furtunile tropicale și uraganele care uneori produc efecte devastatoare.

3. Coasta de est a Americii de Nord Evitați să navigați pe coasta atlantica a Americii de Nord între august și noiembrie când furtunile sunt la maximul lor în această zonă a lumii. Perioada ideală de sailing este APRILIE – MAI, perioadă în care, de altfel, cei care vor să traverseze Atlanticul din America spre Europa își încep călătoria peste ocean.

4. Coasta de Vest a Americii de Nord Uragane din iunie până în decembrie, de obicei mai puțin intense ca cele din Atlantic; sunt mai dese pe coastele Mexicului și ale Californiei. În rest vreme bună de sailing cu vreme relativ stabilă.

5. Australia și Noua Zeelandă Vara australă (noiembrie – aprilie) aduce sezon de furtuni în nordul Australiei, mai ales pe coasta nord-vestică, așa că evitați zona în această perioadă. În schimb sudul Australiei, Tasmania și Noua Zeelandă beneficiază de vreme foarte bună de sailing, însă cu perioade în care briza poate fi foarte puternică din cauza încălzirii aerului de pe continent.

6. Polinezia și Insulele Marchize Aceste insule izolate din Pacific au reputația unora dintre cele mai frumoase peisaje din lume și a unor popoare extrem de ospitaliere. Sezonul ideal de sailing în această zonă este MAI – OCTOMBRIE, cand vanturile sudului aduc vreme bună și mai puține precipitații. Din noiembrie începe sezonul cicloanelor, care deși rare, pot apărea în zonă.

7. Oceanul Indian de Vest Sezonul ideal este între a doua jumătate a lunii APRILIE și prima jumătate a lui NOIEMBRIE. Este perioada în care vânturile din sud-est aduc vreme bună și condiții calme de navigat. Sezonul cicloanelor este în lunile de iarnă și începutul primăverii cu un vârf de intensitate a furtunilor în luna ianuarie. Ca și concluzie, presupunând că am vrea ca în fiecare lună să navigăm într-un alt loc din lume, calendarul nostru ar arăta astfel:

CALENDAR:

IANUARIE – Noua Zeelandă

FEBRUARIE – Australia de Sud-Est

MARTIE – Tasmania APRILIE – Florida și Cuba

MAI – Insulele Marchize

IUNIE – Sicilia și Sardinia

IULIE – Croația

AUGUST – Coasta de Azur

SEPTEMBRIE – Insulele Ciclade

OCTOMBRIE – Turcia

NOIEMBRIE – Tailanda

DECEMBRIE – Caraibe

Adaugati comentariu