MPV – Multi Purpose Vehicle sau o altfel de plutire

Aşa a pornit hovercraftul…

MPV – Multi Purpose Vehicle – este o categorie de vehicule cu care ne-am obişnuit deja, dar mai există un fel de MPV, de un tip mai special, pentru că, în timpul deplasării, pluteşte deasupra solului, apei, mlaştinilor, zăpezii, gheţii şi, cu foarte puţine modificări, îl regăsim inclusiv în competiţii sportive.

Text: Gheorghe Eliad APSR / AIPS

Luaţi o bucată pătrată de carton, faceţi un orificiu în centru şi introduceţi un tub care să fie cu puţin mai mic în diametru decât orificiul. Adăugaţi la cele patru colţuri nişte rondele de 2-3 mm, suflaţi uşor prin tub şi, ca urmare, bucata de carton o să se ridice. O astfel de construcţie, extrem de simplă, este de ajuns pentru a demonstra practic principiul „pernei de aer”, acelaşi care stă la baza unuia din cele mai interesante concepte de vehicul – care nu este avion, deşi zboară deasupra solului; nici ambarcaţiune, cu toate că se deplasează pe apă; nu poate fi considerat nici elicopter, chiar dacă este capabil să rămână în aer, la „punct fix”. Dar ce este? Răspuns simplu – un hovercraft, materializarea dorinţei omului de a se deplasa în condiţii cât mai variate cu un singur vehicul.

Ca orice „nou născut” hovercraftul are o „zi de naştere” – 25 iulie 1959, locul „naşterii’ – Anglia iar „părintele” acestui neobişnuit mijloc de transport a fost Christopher Sydney Cockerell (4 iunie 1910 – 1 Iunie 1999) – înnobilat ulterior prezentării invenţiei sale, devenit astfel Sir Christopher Cockerell. Principiul sustentaţiei pe pernă de aer avea o oarecare vechime, dar dezvoltarea construcţiei unor astfel de aparate, fabricarea şi utilizarea lor în cele mai diverse scopuri, au devenit posibile numai datorită aplicării invenţiei lui Cockerell. Acesta a avut geniala idee de a trimite aerul sub vehicul prin intermediul unui jet periferic, orientat în asa fel încât să asigure atât formarea pernei de aer propriu-zisă, cât şi menţinerea acesteia în perimetrul bazei vehiculului. Jetul de aer era produs de un ventilator montat vertical în centrul aparatului, aerul fiind dirijat spre periferie cu o anumită viteză şi la un unghi bine determinat, ambele asigurând o delimitare a cantităţii de aer de sub vehicul – perna de aer, care a stat la baza tuturor hovercrafturilor construite după acea dată.

Prima prezentare a unui model al aparatului având sustentaţia asigurată pe baza invenţiei respective a fost facută, însă, în 1956. Cu toate că demonstraţia a fost bine primită, Cockerell nu a avut fondurile financiare pentru a o pune în practică. Argumentele sale în favoarea unui vehicul capabil să se deplaseze pe orice teren au fost apreciate inclusiv de armată, care a preferat să considere tema ca fiind secret de stat. După un an, ideea a fost reactualizată de Ministerul Aprovizionării, care solicita unor firme efectuarea de studii teoretice şi practice pentru a vedea dacă invenţia poate fi rentabilă. În faza următoare, firma beneficiară a unui contract ferm a fost Saunders Roe din Cowes (Insula Wight), componentă a grupului britanic Westland Aicraft.

Aparatul experimental denumit SR – N1 (Saunders Roe – Nr. 1), fiind primul vehicul cu pernă de aer funcţional din lume, realizat în mărime naturală, care a fost folosit în primul rând la numeroase teste şi încercări, în cele mai diferite condiţii. Construcţia a fost definitivată în 1959. Fiind inregistrată ca „Aparat de zbor neconvenţional”, a primit indicativul G-12-4, iar prima deoclare a avut loc pe 11 Iunie, în incinta fabricii. Fluxul de aer pentru sustentaţie era a asigurat de un motor aeronautic Alvis Leonides, de 450 CP. Primul „zbor oficial” a avut loc la 25 Iulie 1959, odată cu sărbătorirea primei traversari în zbor a Canalului Mânecii de la Calais la Dover, de catre aviatorul Louis Bleriot. SR-N1, pilotat de şeful piloţilor de încercare, comandorul Peter Lamb, s-a ridicat uşor la mică înălţime – 22 cm – şi a străbatut distanţa dintre Anglia şi Franţa, anunţând astfel apariţia în lume a unui nou tip de vehicul – hovercraftul.

 

 

Adaugati comentariu