Ce au avut în comun Churchill, Picasso, Freud, Bogart? Sau Bette Davis, Walt Disney? Nimic altceva decât faptul că toți au fost fumători de trabuc. Un obicei – dacă poate fi numit astfel – cu care, încet, încet, s-au identificat și care i-a facut recognoscibili și din altă perspectivă decât cea din care au devenit celebri. Să facem, așadar, cunoștință cu o lume aparte.
Pe o piață pretențioasă, brandul Rocky Patel a reușit să se impună datorită calității. Munca asiduă, călătoriile în căutarea celor mai inedite arome pe care tutunul poate să le ofere și echilibrul perfect între gusturi complementare fac din țigările de foi Rocky Patel un produs preferat de bărbații care iubesc stilul, eleganța, rafinamentul și, în primul rând, trabucurile premium. De la ambalare, marketing, îmbunătățirea amestecurilor și orice alt aspect ce ține de crearea unui trabuc, Rocky Patel a venit întordeauna cu idei proaspete și tehnici noi. Este important pentru Rocky Patel să aibă un produs care să se vândă singur.
În România, această marcă este reprezentată de Exclusiv Distribution, iar Dorin Chițiba, cel care se află în fruntea companiei, a avut ideea de a-l invita pe Rocky Patel pentru a-i familiariza pe consumatorii români cu marca sa, dar și cu ceea ce înseamnă țigările de foi, în cadrul unui eveniment select, stropit cu băuturi fine, în acorduri de muzică bună. A fost o seară care ne-a deschis apetitul pentru a afla mai multe despre trabuc, iar Dorin Chițiba ne va ajuta să vă devenim ghizi în selecta lume a acestuia.
Plăcerea unui gentleman adevărat
Trabucul a fost asociat, aproape din totdeauna, cu personalitatea accentuată, rafinată, au reprezentat un simbol al bogăției, puterii și prestigiului. Placerea unui gentleman adevărat. Și avem nenumărate exemple în acest sens, dar ne vom opri la câteva dintre ele. Mark Twain spunea că dacă nu-şi poate lua trabucurile în rai, atunci el nu va pune piciorul acolo. Fuma peste 20 de bucăţi pe zi, iar gustul de pământ şi de frunze uscate îl tenta mai mult decât promisiunea unei închipuiri. Apoi, ”Time” dezvăluia că Freud era pur şi simplu un furnal, iar pacienţii săi nu erau doar obligaţi să asculte comentarii despre complexele lor oedipiene suprimate, dar trebuia să se lupte şi cu norii de fum în care erau învăluite aceste teorii.
Mergem mai departe, la începutul lui februarie 1962. Cu numai câteva ore înainte de a semna embargoul asupra tuturor importurilor din țara lui Castro, se spune că John F. Kennedy l-a convocat în Biroul Oval pe ofiţerul de presă, Pierre Salinger, pentru a-i da o sarcină specială: să-i procure 1.000 de trabucuri cubaneze Petit Upmanns. Salinger i-a adus 1.200, și abia apoi a semnat embargoul. Plăcerile interzise sunt cele mai dulci, trabucul cubanez devenind astfel un produs cu o aură de legendă cum puţine altele o au. Desigur, a ajutat mult şi clubul extrem de select de „dependenţi“ printre care se numără, dincolo de cei deja menţionaţi, Charles Dickens, Winston Churchill, Fidel Castro sau Al Capone, Picasso, Bogart sau Disney. Personalităţi remarcabile, trebuie să acceptați.
Istorie de secole
Vă întrebați însă, desigur, care este istoria trabucului. Ei bine, chiar dacă poate nu pare că ar avea o istorie atât de îndelungată, se cunoaște că tutunul a fost folosit pentru prima dată încă din secolul X în America centrală, unde a fost descoperit un obiect din ceramică pe care sunt reprezentați băștinași ai civilizației Maya fumând frunze de tutun înfășurate cu sfoară. Nativii americani cultivau planta de tutun si o fumau în scopuri medicinale si ceremoniale. Aceștia au dat și un nume acestui straniu mănunchilui de tutun legat cu sfoară, SIKAR. De-acolo aveau să derive ”Cigarro”, în spaniolă, și implicit ”Cigar”, în engleză, devenind un lucru care a cucerit lumea la scurt timp după ce a fost descoperit de către europeni.
Europenii l-au descoperit atunci când Cristofor Columb, în încercarea sa de a descoperi o nouă rută către Asia în 1492, a descoperit de fapt Americile, acesta a ajuns și în Cuba, unde a observat că localnicii Lumii Noi, parcă „beau fum”dintr-o versiune primitivă a trabucului. Povestea spune că la început de decembrie (istoricii încă dezbat dacă data corectă este 2 sau 5), Jerez, marinar din expediția lui Columb, a debarcat și a întâlnit un Indian între ale cărui buze ardea un băț din foi de tutun rulate. Jerez avea să încerce experiența, iar pentru acest lucru avea să plătească, la întoarcerea în Spania, cu doi ani de temniță. Inchiziția l-a condamnat pentru că, potrivit mărturiei suitei sale, susținută de soție, din gura lui a ieşit fum şi din ochii săi scântei…
Exploratorii au aflat că nativii fumau deja de sute de ani grămezi cilindrice de tutun invelite in frunze uscate de palmier sau porumb și înmuiate în apă de mare. Indigenii numeau ruloul de tutun Cohiba, acesta fiind, se spune, motivul pentru care cel mai cunoscut brand de trabucuri din lume se numeşte la fel şi are ca logo un cap de indian. Apoi, marinarii europeni care treceau oceanul au deprins rapid obiceiul fumatului care pe atunci se considera a avea efecte curative.
În 1520 tabacul ajunge în Europa prin porţile spaniole: Sevilla, Cadiz, Cartagina şi Moguer, dar şi prin portul Lisabonei, în Portugalia. Jean Nicot, ambasadorul Franţei în Portugalia în 1560, a dus tutunul în ţara sa pentru a o vindeca pe regina mamă Catherina de Medici de migrenă. Astfel, a inspirat numele nicotinei. Curând, Imperiul Spaniol şi-a dat seama de potenţialul acestui produs şi a facilitat răspândirea consumului în toată Europa, importându-l din Cuba, acolo unde pământul fertil și clima favorabilă de aici s-au dovedit a fi propice pentru cultivarea celor 3 tipuri de tutun care sunt folosite într-un trabuc — miezul, liantul și învelișul. Spania a impus un monopol, producția venită fiind înregistrată în totalitate prin Sevilla, iar mai apoi aveau chiar să-I oblige pe cultivatorii cubanezi să nu vândă recolta către altcineva în afară de ei, decizie care va avea să reziste până în 1817.
Primele fabrici de trabucuri au început să apară prin 1676 în Spania, iar la 1731 au fost înființate primele fabrici ale casei regale. Porturile italiene din Veneția sau Genova au devenit puncte cheie pentru transportul trabucurilor în Europa Centrală și Rusia, iar prețul tutunului a explodat. În 1790, fabricarea trabucurilor părăseşte Spania, şi sub forma de mici fabrici se răspândeşte în întreaga Franţă şi în Germania. Un german să primească dreptul de a fabrica „bastoni di tobacco” – bețe din tutun – printr-o concesiune a guvernului papal de la Roma, astfel manufactura de trabucuri extinzându-se la nivel European. Olanda, de asemenea, începe să producă trabucuri folosind tutun din coloniile ei din Extremul Orient. Dar consumul de trabucuri se limitează doar la Franţa şi Marea Britanie.
Producţia de „Segars” a început în Marea Britanie în 1820, şi în 1821 o lege le reglementează producţia. Datorită unei taxe mari de import, trabucurile străine au fost considerate un element de lux în Marea Britanie, iar cum cererea de trabucuri pretindea o calitate superioară şi trabucurile spaniole le fac loc celor din Cuba.
Producția în Americi
Inițial, spuneam, frunzele crescute în Cuba erau transportate până în Spania pentru a fi transformate în trabucuri pe teritoriul Europei. În scurt timp, însă, spaniolii au descoperit că trabucurile cubaneze „supraviețuiesc” mai bine lungii călătorii peste Atlantic decât funzele în sine, astfel că au început să apară primele fabrici oficiale de trabucuri în Cuba, în anul 1810 fiind îregistrate primele „branduri” la oficiul pentru mărci din Havana. Explozia de vânzări de trabucuri ce a urmat, a umplut portul din Havana cu corăbii hotărâte să împrăștie delicioasele trabucuri cubaneze de-a lungul întregii lumi, iar apariția vapoarelor cu aburi a accelerat și mai tare distribuția mărcilor cubaneze de calitate superioară, astfel dând naștere epocii de aur a Havanei. Între 1830 și 1850 o bună parte din marile branduri, multe dintre care au supraviețuit până astăzi, au fost fondate.
În SUA, se spune că trabucul a sosit în 1762, când Israel Putnam, viitorul general american în timpul Războiului de Independenţă, s-a întors din Cuba, unde a servit în armata britanică. În Connecticut, unde tutunul este cultivat de colonişti încă din secolul al XVII-lea, el a adus mostre de trabucuri havaneze şi cantităţi mari de seminţe de tutun cubanez pentru a le planta. Producţia americana a luat avânt în secolul al XIX-lea, în acelaşi timp cu creşterea semnificativă a importurilor cubaneze, dar abia după Războiul de Secesiune din 1860, consumul de trabucuri a devenit simbolul clasei conducătoare din Statele Unite.
