Sunt într-o cafenea grecească pe malul nordic al Golfului Corint într-una dintre cele mai frumoase dimineți. Mesolonghi este un oraș încărcat de istorie, aici desfășurându-și o bună parte din viață și Lord Byron.
În Mesolonghi s-a dus una dintre cele mai sângeroase bătălii între greci și turci, în Războiul de Independență al Greciei de sub Imperiul Otoman (1821-1826), deznodământul fiind atât de tragic încât la vremea aceea a mișcat întreaga comunitate internațională, grecii primind un sprijin semnificativ din partea acesteia.
Dar nu despre istorie vreau să vă vorbesc ci despre oameni!
Totul pe această lume pornește de la o idee, un gând un vis al unui om. Acela este Big Bang-ul schimbării, al evoluției și descoperirilor.
Adeseori suntem tentați de a ne ocupa exclusiv de lucruri, de ceea ce ne aduc ele bun sau mai puțin bun în viață sau pe care le considerăm „indispensabile” pentru viața noastră, în cazul de față, bărci, navigație, marinărie și alte elemente conexe ale acestei lumi pe apă.
Personal, am fost dintotdeauna fascinat de oameni, practic pasiunea pentru navigație mi-a venit citind în copilărie aventurile marilor exploratori. Ceea ce m-a atras fiind în primul rând tenacitatea și capacitatea marinarilor și exploratorilor de a depăși obstacolele în dorința lor de a-și urma visul.
Pornind de la această idee am început să caut împreună cu echipa editorială eroi ai zilelor noastre, oameni care au schimbat destine și au influențat universul nautic, cunoscuți sau anonimi dar care și-au luat viața și destinul în propriile mâini dorindu-și urmându-și neabătut visele.
Odată cu această ediție ne propunem să vă prezentăm, câți mai mulți astfel de oameni, poveștile lor și mai ales capacitatea lor de a se adapta și a schimba această lume, de la designeri de ambarcațiuni, cum este cazul lui Ulf Røgeberg, care rememorează o viață între cârma yacht-ului și planșeta de proiectare. Sau, Carmen Preda care a ocupat multiple roluri pe diverse superyachturi și nave de croazieră și care are azi o afacere proprie, în servicii de instruire pentru echipajlșe de yachturi, consultanță pentru CV-uri, eBook-uri dedicate industriei superyachturilor, recrutare și plasare, chartering și multe altele.
Și nu in cele din urmă eroina noastră de la Jocurile Olimpice de Vară de la Paris 2024, Ebru Bolat care a început deja să se pregătească pentru următoarele provocări ale carierei sale sportive.
Dar poate omul cel mai important, o legendă la nivelul navigației mondiale de agrement și român pe deasupra, Jimmy Cornell ne împărtășește in foileton povestea circumnavigațiilor sale, modul cum a influențat construcția de bărci și pasiunea sa mistuitoare pentru navigație.
Vă invităm la lectură!