Nu este un secret faptul că doar puţini dintre românii iubitori de navigaţie îşi satisfac această pasiune pe apele noastre. Preţul unei ambarcaţiuni rezonabile nu este atât de mic, încât să permită democratizarea navigaţiei de agrement. În plus, faptul că litoralul românesc nu este deloc generos în peisaje (practic, cel mai apropiat loc frumos este Balcic, dar este nevoie de un timp considerabil pentru a ajunge acolo cu vele, fie şi din Mangalia) nu justifică deţinerea unei bărci proprii, chiar dacă există fondurile necesare. Pe de altă parte, numărul mic al bărcilor disponibile îngreunează alegerea pentru cei care îşi doresc doar să închirieze o barcă, din când în când. Ca urmare, alternativa firească este închirierea unei bărci în vacanţe. Varianta cea mai lejeră este de a petrece câteva ore pe o barcă mică, cu motor, în jurul unei insuliţe greceşti, unde nu te întreabă nimeni de vreun permis de navigaţie, dar care îţi permite să evadezi din locurile invadate de turişti spre zone ascunse, unde, de multe ori, nu se poate ajunge decât pe mare. Cealaltă extremă este petrecerea întregii vacanţe pe o barcă închiriată, cu alte costuri, alte responsabilităţi, alte competenţe cerute şi, în acelaşi timp, alte satisfacţii. Despre asta am tot scris, revenind mereu cu informaţii utile noi. De data aceasta, vă oferim o serie de sfaturi despre alegerea zonelor de navigație de agrement, în funcție de anotimp și, implicit, de condițiile meteo specifice. În același timp, vă dezvăluim experienţa unor profesionişti români, care îşi petrec aproape jumătate de an pe mare, instruind noi şi noi serii de cursanţi şi care cunosc în amănunt particularităţile coastei Dalmației. Pe de altă parte, venim cu ceva nou, diferit de clasicele programe în sudul Europei. Este vorba despre posibilitatea navigaţiei pe apele interioare europene, unde există adevărate autostrăzi, reprezentate de un păienjeniş de râuri, lacuri, ecluze şi canale navigabile. Ca şi în Mediterana, şi acolo pot fi închiriate bărci, de data aceasta cu motor, care permit vizitarea unor zone de multe ori ascunse traficului rutier şi, implicit, armatelor de turişti tradiţionali. Este greu de imaginat şi de povestit cât de multe pot fi văzute. Interesant este că anumite bărci pot fi conduse doar cu permisul de conducere auto categoria B! Aveţi câteva exemple sugestive.
Breaking News
- SAILING • „Unul dintre visurile mele este să avem și noi în România o bază națională, nu numai pentru yachting ci și pentru alte sporturi nautice”
- NOUTATI • Noutăți de la Yamaha
- SPORTURI PE APA • Cupa României Offshore 2024- Seanergya Regatta – etapa 1
- NOUTATI • Sistemul inovativ de propulsie hibridă i-a adus modelului SW96 Nyumba distincția „Special Commendation” în cadrul Boat International Design and Inovation Awards
- LIFESTYLE • Premiile Motor Boat 2024: cele mai bune motorboat-uri ale anului
Cele mai recente
-
„Unul dintre visurile mele este să avem și noi în România o bază națională, nu numai pentru yachting ci și pentru alte sporturi nautice”
-
Fă-ți singur barca ta sau mai gândește-te!
-
Noutăți de la Yamaha
-
SeaTrial: Beneteau Antares 9 pentru plăcere și viteză!
-
Scule de mână esențiale, care nu trebuie să-ți lipsească din casă
-
Oleg Margina – Ironbarque, un vis transformat în realitate
-
Cupa României Offshore 2024- Seanergya Regatta – etapa 1
-
Premieră: Bavaria C46 cu Ocean Package
-
SeaTrial: Jeanneau Sun Odyssey 350 (Performance), un cruiser cu veleități sportive testat la Cannes
-
Termic sau electric?