Home Esențial Italia Yachts 43 Veloce sau artă pe apă „made in Italy”
EsențialLa ziNewsSailing

Italia Yachts 43 Veloce sau artă pe apă „made in Italy”

Prezentare

Italia Yachts 43 Veloce
Italia Yachts 43 Veloce

43 Veloce este deschizătorul de drum al unei noi ere în tumultoasa lume a bărcilor cu motor pentru constructorul specializat in veliere de înaltă performanță, Italia Yachts.

Această navă este pariul pe care constructorul Italia Yachts îl face cu prezentul propunând pentru prima dată un motorboat ce reprezintă fuziunea dintre eleganța atemporală a designului italian și modernitatea de ultimă oră.

Sea Trial: Jeanneau DB/43 în dublu rol

43 Veloce este mai mult decât o simplă barcă, este o declarație de gust, rafinament și sofisticare. Designul său inovator vine cu un amestec de stil și funcționalitate, iar versatilitatea este elementul central al acestei bijuterii nautice. Liniile elegante și profilul aerodinamic evidențiază atenția meticuloasă acordată detaliilor care evocă subtil talentul Italia Yachts de a crea ambarcațiuni pline de stil și unicitate.

Italia Yachts 43 Veloce
Italia Yachts 43 Veloce

Pasagerii se pot bucura de un spațiu amplu pe punte pentru divertisment în timp ce barca este ancorată, iar sub punte se poate opta pentru multitudine de opțiuni pentru layout și organizare.

Daniele De Tullio, CEO al Italia Yachts, ne explică:

Ideea s-a născut din nevoia de a oferi clienților noștri posibilitatea de a alege un yacht cu motor cu aceleași caracteristici stilistice care disting gama noastră de veliere, cu o linie clasică și modernă, recognoscibilă la prima vedere. Cu acel amestec de stil, tehnologie, inovație, încapsulate într-o formă elegantă, pentru a exprima maximul de, Made in Italy”

Putere și eleganță

Puneți-vă centura de siguranță pentru o călătorie plină de adrenalină, pentru că atunci când vine vorba de putere, 43 Veloce are capacitatea de a atinge o viteză de 40 de noduri, datorită unei game de opțiuni de motoare puternice, inclusiv Yanmar, Volvo IPS și Mercury outboard, această navă poate fi biletul dvs. pentru o călătorie exaltantă în largul mării.

Italia Yachts 43 Veloce
Italia Yachts 43 Veloce

Din prezentarea oficială aflăm că testată în condiții extreme, versiunea echipată cu motoare outboard de 1200 CP oferă o stabilitate excelentă, asigurând totodată manevrabilitate și siguranță în orice situație.  Viteza maximă ce poate fi atinsă în această configurație fiind de 44 de noduri.

Italia Yachts 43 Veloce este o barcă de zi, care combină siguranța, confortul și caracterul practic. Fie că este vorba de o zi pe mare cu familia, o croazieră prin Marea Mediterană sau câteva ore cu prietenii, acest yacht poate fi companionul perfect.

SeaTrial: Bavaria C50 testată pe Marea Neagră

Foarte versatil și ușor adaptabil, IY 43 Veloce dispune de terase de baie pliabile, în cockpit, oferind un spațiu generos și confort pentru a vă bucura de briza mării de la răsărit la apus – și nu numai.

Acest proiect este creația studioului Skyron în colaborare cu Italia Yachts Design Team. Carena sa este proiectată pentru a face navigația antrenantă chiar și la 30 de noduri, cu o gamă de viteze potrivită atât pentru motoarele inboard, cât și pentru cele outboard.

Un design care captează privirea și captivează inima

IY 43 Veloce se remarcă prin designul unic al punții sale, integrat perfect cu liniile elegante ale corpului. Acest amestec armonios de tradiție și modernitate se reflectă în profilul carenei, unde un contur distinctiv ușurează impactul vizual și creează o armonie simetrică cu hard top-ul extins. Complet închis, hard top-ul oferă protecție superioară în timpul navigației.

Italia Yachts 43 Veloce
Italia Yachts 43 Veloce

Prova înaltă este concepută pentru a asigura siguranța la bord în toate condițiile de mare, menținând puntea uscată chiar și în timpul navigației cu viteză.

Sub hard top se află o zonă de living modulară, cu canapele cu spătare mobile și o masă centrală pliabilă, ce se pot transforma cu ușurință într-un șezlong mare. Configurația cu bordaje deschise și pupa liberă extinde spațiul de locuit, ideal pentru a crea o zonă de joacă pentru copii sau o zonă de relaxare confortabilă pentru oaspeți, transformând-o într-o adevărată zonă de plajă.

Mobilitate fără compromisuri

Pasajele largi spre prova și punțile laterale neobstrucționate din cockpit sunt proiectate pentru a oferi libertate totală de mișcare, fiind nu doar practice ci și confortabile

Sub punte, IY 43 Veloce întruchipează pe deplin stilul distinctiv al Italia Yachts, îmbinând modernitatea cu sofisticarea. Liniile curate și materialele ușoare și tactile creează o atmosferă primitoare și rafinată, concepută pentru cei care caută confortul fără a compromite aspectul estetic.

Swan 88 este cel mai eco yacht cu vele

Versatilitatea este semnul distinctiv al IY 43 Veloce. Amenajarea sa interioară oferă configurații concepute pentru a se potrivi fiecărui stil de navigație. Se poate opta între o cabină a proprietarului la prova și o cabină dublă la pupa, sau două cabine duble.

Italia Yachts 43 Veloce
Italia Yachts 43 Veloce

Dacă se preferă spații mai deschise, versiunea cu o cabină a proprietarului la pupa și o zonă de living spațioasă la prova transformă interiorul într-un spațiu social de neegalat in acest segment. Acest design face ca IY 43 să fie ideal nu numai pentru croaziere elegante, ci și ca tender exclusiv pentru mega iahturi.

Interioare care reflectă stilul proprietarului

Culorile interioare sunt disponibile în două tonuri distincte: una delicată și alta mai sportivă. Fiecare detaliu, de la alegerea culorilor la materiale, a fost atent selectat pentru a oferi o experiență vizuală și tactilă de plăcere pură.

Italia Yachts 43 Veloce este o declarație de stil și rafinament, rămâne să vedem dacă se și pilotează pe cât de bine arată. Reținem însă din cartea sa de vizită posibilitatea echipării personalizate, materialele rafinate, puterea de 1200CP și calitățile oferite pentru petrecerea vieții la bord. Cu toate aceste atuuri va încerca să cucerească rapid Mediterana și poate chiar și piața din Statele Unite, avidă de motorboat-uri puternice, rafinate și cu pedigree!

Fișa tehnică

Arhitect naval

Skyron
Design interior Arbore & Partners / Italia Yachts Design Team
Design exterior Skyron / Italia Yachts Design Team
Șantier naval Italia Yachts
Lungime: 14 m / 46 feet
Lățime 4.15 m / 13 feet 8 inches
Deplasament 10,5 t
Pescaj – inboard 0,8 m / 2 feet 8 inches
Pescaj – outboard 1,25m / 4 feet 2 inches
Motorare inboard/ Stern Drive 2 x 370 hp
Motoare inboard IPS 2 x Volvo IPS (440Hp)
Motoare inboard, optional IPS 2 x Volvo IPS (480Hp)
Motoare outboard 3x 300hp
Cabine 2
Toalete 1
Capacitate rezervor 1250 l
Apă potabilă 160 l
Capacitate maximă 12
Clasa de navigație CE B
de
Adrian Dragan

https://adriandragan.ro/

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

La ziLifestyleNewsVideo

Oakley Meta HSTN: Ochelarii inteligenți cu AI, perfecți pentru sport și aventură în aer liber

Meta și Oakley lansează o nouă pereche de ochelari inteligenți ce îmbină...

Formula 4
Ambarcațiuni ElectriceÎn acțiuneLa ziNewsSporturi pe apa

Curse redefinite: O ambarcațiune electrică de Formula 4 intră în producție

Noul kit de electrificare plug-and-play cu acționare ARIES aduce energie curată și...

EsențialLa ziNewsSailing

Amels 80 e gata pentru probele pe mare

Damen Yachting anunță începerea testelor pe mare pentru primul Amels 80, o...