Un nou Campionat Mondial din septembrie Maxi Yacht Rolex Cup

Ambarcațiunea de 93 de picioare Bullitt a lui Andrea Recordati a fost câștigătoarea Rolex Middle Sea Race de anul trecut. Foto: IMA / Studio Borlenghi

Maxi Yacht Rolex Cup din acest an va include primul Campionat Mondial pentru „Maxi 1″. Având loc la Porto Cervo în perioada 8-14 septembrie, ca parte a evenimentului principal, Campionatul Mondial Rolex IMA Maxi 1 va fi deschis yacht-urilor maxi cu un coeficient IRC TCC de 1.700-2.200 și o lungime de până la 30,51 m (100 picioare).

De obicei, acesta va include maxi-uri mari, cum ar fi cele de100 de picioare (exemplu: Leopard 3) și fostele Wallycentos, până la ClubSwan 80 My Song.

Maxi Yacht Rolex Cup se va desfășura în Porto Cervo, Sardinia, și este co-organizată de gazda evenimentului, Yacht Club Costa Smeralda (YCCS) și International Maxi Association (IMA), organismul responsabil de supravegherea și dezvoltarea competițiilor pentru yacht-urile maxi și de reprezentarea intereselor membrilor săi proprietari de yacht-uri maxi la nivel global.

Deși a ocupat acest rol timp de 30 de ani, abia în 2009 IMA a fost recunoscută oficial pentru aceste responsabilități de către World Sailing. Ca urmare, IMA are permisiunea oficială de a organiza două campionate mondiale în fiecare an.

Deep Blue în urmărirea yacht-urilor de 100 de picioare Maxi 1 în timpul Maxi Yacht Rolex Cup de anul trecut. Foto: IMA / Studio Borlenghi
Deep Blue în urmărirea yacht-urilor de 100 de picioare Maxi 1 în timpul Maxi Yacht Rolex Cup de anul trecut. Foto: IMA / Studio Borlenghi

În 2010, a organizat primul Campionat Mondial Rolex Mini Maxi care a avut loc în timpul Maxi Yacht Rolex Cup, iar de atunci, sub auspiciile IMA, au fost organizate campionate mondiale pentru clasele Maxi 72 și J, cel din urmă având loc la Newport, RI, în 2017.

„Asociația Internațională Maxi (IMA) se străduiește să își adapteze campionatele mondiale oriunde există o concurență mare pentru o flotă Maxi”, explică secretarul general al IMA, Andrew McIrvine. „În ultimele sezoane, am văzut că ambarcațiunile de 100 de picioare își intensifică din ce în ce mai mult programele, iar ambarcațiuni care odată erau de croazieră (curiser-racer), deven acum iahturi de curse pur-sânge, cu toată dezvoltarea, programe de navigație și echipaje de elită pe care le implică această transformsre. Ca urmare, ne așteptăm la cel puțin 10 yacht-uri Maxi 1 să concureze in noul nostru Campionat Mondial.”

O linie de start impresionantă pentru Maxi 1

În ciuda faptului că înscrierile la eveniment nu s-au încheiat încă, linia de start pentru Campionatul Mondial Rolex IMA Maxi 1 pare deja impresionantă, incluzând: yacht-ul de 100 de picioare Leopard 3; un trio de foste Wallycentos – Magic Carpet Cubed, Galateia și V; SHK Scallywag – campania de revenire a lui Seng Huang Lee condusă de David Witt care se întoarce să concureze în emisfera nordică pentru prima dată de la pandemie.

Apoi mai sunt 93ft Bullitt, câștigătorul Rolex Middle Sea Race de anul trecut; 85ft racer Deep Blue; 82ft Django HF în prima sa cursă de când a primit unele modificări majore; ClubSwan 80 My Song;

Dar toate privirile vor fi îndreptate spre noul 80ft Capricorno pentru care Campionatul Mondial Rolex IMA Maxi 1 va fi prima regată în care va concura.

În timp ce yacht-urile mai mari de 30,51 m (100 ft) concurează în propria lor clasă Super Maxi, flota IMA Maxi cuprinde în prezent yacht-uri cu dimensiuni cuprinse între 18,29 m (60 ft) și 30,51 m (100 ft), așa cum sunt publicate anual în Regulamentul clasei IMA Maxi.

Cea mai bună competiție posibilă pentru yacht-urile Maxi

În ultimele sezoane, IMA a renunțat la unele din clasele sale, cum ar fi Racer/Racer-Cruiser/Cruiser-Racer și Mini Maxi, în favoarea împărțirii flotei Maxi exclusiv în funcție de ratingul IRC. De exemplu, la Maxi Yacht Rolex Cup 2023, clasa Maxi 1 era destinată yachturilor cu un TCC de 1,700< (adică 100 de picioare); Maxi 2 1,600-1,700 (adică fostele Maxi 72); Maxi 3 1,400-1,600 (fosta clasă Mini Maxi Racer-Cruiser), Maxi 4 1,260-1,400 (fosta clasă Mini Maxi Cruiser-Racer, dar incluzând un Swan 80 și un Southern Wind 82) și Maxi 5 <1,260 (fosta clasă Mini Maxi Cruiser, adică Swan 65).

„Scopul a fost acela de a încuraja yacht-urile cu performanțe similare să concureze între ele pentru a se asigura cea mai bună competiție posibilă, mai degrabă decât să se bazeze pe o terminologie extrem de subiectivă”, explică McIrvine.

Galateia, Magic Carpet Cubed și Deep Blue la Maxi Yacht Rolex Cup în 2023. Foto: IMA / Studio Borlenghi
Galateia, Magic Carpet Cubed și Deep Blue la Maxi Yacht Rolex Cup în 2023. Foto: IMA / Studio Borlenghi

Campionatele mondiale de maxi yacht-uri au fost asociate mult timp cu Yacht Club Costa Smeralda și Porto Cervo.

Maxi Worlds

De la începutul anilor 1980, International Class A Yacht Association (ICAYA – denumirea anterioară a IMA) a organizat în mod regulat aici campionate mondiale pentru „Class A” ; denumirea clasei maxi, după cum era definită de regulamentul IOR din acea perioadă.

Din această cauză, până în prezent, Maxi Yacht Rolex Cup este încă menționată în cercurile de navigație ca „Maxi Worlds”.

Albumul IMA Yearbook 2024

Ultimul campionat mondial desfășurat la Maxi Yacht Rolex Cup a fost pentru clasa Maxi 72 în 2018, când a fost câștigat de Momo a lui Dieter Schön. Campionatul mondial pentru această clasă a fost oprit din cauza numărului din ce în ce mai mic de participanți și a faptului că Maxi 72 concurează din ce în ce mai mult în afara clasei.

În ciuda faptului că nu mai concurează în limitele propriilor regulamente, fostele Maxi 72 rămase, continuă să se bucure de cele mai bune curse, cu patru reprezentante înscrise în septembrie – Jethou, plus Jolt, Proteus și North Star, care vor concura în propria lor clasă la Porto Cervo în septembrie.

Rolex Middle Sea Race 2023

Prima ediție a IMA Maxi European Championship

Adaugati comentariu