Interviu cu Ebru Bolat, reprezentanta României la Jocurile Olimpice – disciplina Yachting.
Vă invităm în rândurile de mai jos să descoperiți impresionanta personalitate a lui Ebru, cea care iși învinge durerea efortului extrem gândindu-se cum barca ei glisează pe apă, cea care abordează fiecare val cu maximă concentrare și care știe să citească vântul.
Tânăra sportivă reușește să captiveze și să inspire ascultătorul prin claritatea cu care își formulează obiectivele și maturitatea cu care își asumă toate sacrificiile ce decurg din decizia de a urmări acele obiective.
Ai spus în alte interviuri că în perioada rămasă până la JO încerci să repeți anumite mișcări ca să devină un reflex, să le faci automat.
Da, până la urmă ești cel mai rapid atunci când faci anumite mișcări din instinct.
În alt video de pe internet am constatat că vorbești foarte bine spaniolă.
Eu vorbesc cinci limbi, iar spaniola e cumva a patra. Am învățat-o de nevoie atunci când am locuit în Gran Canaria pentru că ei nu vorbesc engleză decât în locurile turistice. Am locuit doi ani acolo când mă antrenăm pentru Tokyo. Există o academie de sailing unde se pregăteau mai multe sportive și cred că trei dintre ele s-au calificat.
De ce ai ales să te antrenezi în Gran Canaria? Pentru climă?
Condițiile erau foarte bune, valuri similare cu cele care ar fi fost la Tokyo. Academia s-a înființat acolo pentru că se pot antrena tot anul pe când la noi în țară iarna nu se pot face antrenamente.
În România unde te antrenezi?
Nu prea mă antrenez în țară, cel puțin în perioada aceasta, ci doar în Marsilia pentru că acolo se vor ține Jocurile și trebuie să stăm cât mai mult pe apă ca să învățăm condițiile locale.
Alte federații au început antrenamentele cu trei ani înaintea noastră și de aceea e important să nu ratăm nici o zi în care putem să fim pe apă. Atunci când ei pleacă acasă, noi stăm mai mult, asta ține de noi.
Asta este valabil cam pentru orice campionat. Când am avut Campionatul Mondial în Argentina, cel la care eu am vrut să obțin calificarea la Olimpiadă, am stat o lună acolo în prealabil ca să învăț condițiile. Din păcate nu am reușit să mă calific pentru că în ultima zi am mers sub așteptări.
Cu barca cum procedezi? Am înțeles că în Argentina ai închiriat.
Da, de la producătorul care furniza bărcile pentru mondiale. Aici încă nu știu care o să fie producătorul care să furnizeze bărcile pentru Jocurile Olimpice. Sunt trei producători posibili și va fi o tragere la sorți. Bărcile sunt teoretic identice, sunt one design, dar totuși există mici diferențe între ele.
Vei avea în timp să te acomodezi fix cu barca aceea?
Bărcile le primim după tragerea la sorți de pe 20 iulie, iar prima zi de curse este pe 1 august. Dar și până atunci este important să te antrenezi pe barca pe care o să concurezi. Ei nu ne-au spus public lista de producători, dar noi știm din informații neoficiale care sunt firmele ce vor intra în tragerea la sorți.
Există o diferență mică între ele, eu am navigat deja pe mai multe tipuri de bărci din această listă, dar nu am mers de exemplu pe Ovington, despre am primit informații cum că ar fi mai grea și îți ia mai mult timp să te obișnuiești cu ea. Am cerut la C.O.S.R. achiziția acestei bărci, iar acum am în sfârșit un Ovington în Marsilia și mă antrenez cu ea.
După performanțele pe care le-ai avut pe celelalte clase, pe Optimist, pe Zoom 8 și după tot parcursul tău sportiv, cum ai ajuns la clasa ILCA, la Laser?
Inițial am ales 49-er, e o barcă de două persoane, nu voiam să fiu singură, voiam să împărtășesc aventurile astea cu cineva. Am avut trei partenere pe care le-am schimbat fie din motive financiare, fie pentru că cealaltă avea obiective diferite. E foarte important când îți cauți un partener ca și el să fie pe aceeași pagină, să vă doriți același lucru și să fiți amândoi dispuși să sacrificați totul pentru acel obiectiv.
Cu ultima parteneră care era și ea foarte implicată, era o diferență mare de vârstă și ea voia să rămânem pe o clasă pre olimpică, iar eu spuneam: Nu, haide să încercăm să ajungem la Tokyo!
Nu era momentul potrivit pentru amândouă, iar eu nu era să stau degeaba, trebuia să ajung la Jocuri.
Atunci m-am gândit ce clasă să aleg, dar cea mai la îndemână opțiune și de fapt cea mai ieftină barcă e Laserul, ILCA. Am revenit la Laser a doua oară pentru că îl mai încercasem în trecut și nu îmi plăcuse. Am zis că dau tot ce pot, încerc.
Am realizat că trebuie să fac niște sacrificii mari, la început am încercat să și studiez în paralel cu pregătirea sportivă și nu a funcționat, a trebuit să îngheț un an universitar. În acel an am progresat mult pentru că m-am concentrat mult pe sailing. După COVID a apărut oportunitatea să revin la studii sub formă online și am rămas în Gran Canaria, mă antrenăm în timpul zilei și studiam seara. M-au ajutat mult și antrenorii, am avut un antrenor care chiar îmi gătea, făcea și cumpărăturile ca să îmi salveze din timp astfel încât eu să pot face strict antrenamente și studiu.
A fost o perioadă foarte grea, nu aveam timp de nimic, mi-am pierdut mulți prieteni pentru că efectiv nu aveam timp de ei. Le spuneam: Îmi pare rău dar anul ăsta fiecare oră este planificată.
Asta voiam să te întreb, cât de greu este greul ăsta pentru tine, cum îl simți? Cât reușește pasiunea ta să compenseze?
Lucrul care mi se pare cel mai greu este faptul că alegând să merg singură pe barcă, nu prea am mulți oameni în jur cu care să împărtășesc și să comunic. Am doar celelalte fete, adversarele mele din alte țări. Altfel, efortul este jobul tău.
Cred că tot timpul trebuie să te întrebi ce îți dorești și odată ce știi clar ce vrei, planul ca să ajungi la lucrul acela e destul de simplu, ori ți-l faci singur ori apelezi la cineva să ți-l facă.
Depinde și de termenul pe care ți le propui, pentru că dacă spui că vrei să te califici în opt ani poate că ai și ceva timp social care îți rămâne dar dacă spui că trebuie să te califici în doi ani atunci sunt foarte multe lucruri pe care trebuie să le înveți și să le faci.
Ai nevoie de multe multe oră pe apă și trebuie să fii foarte foarte disciplinat, să mănânci cum trebuie, să îți face orele de somn, să îți faci cum trebuie recuperarea. Să nu dai skip la niciuna dintre ele pentru că toate se acumulează, dacă pierzi o oră acum și alta nu știu când și în total ai pierdut o zi pe lună înseamnă că ai pierdut 12 zile pe an. Dacă nu le-ai fi pierdut poate aveai 100% progres pe când așa ai doar 95% și ăia 5% reprezintă poate unul care s-a calificat înaintea ta.
Pentru că pragul e atât de fin la calificări la nivelul olimpic, e ca la alergări sau la înot, la nivel de sutimi așa că nu vrei să dai 5% unui adversar.
Am vorbit despre părțile grele dar există în continuare și bucurie, plăcerea de a merge cu vele?
Da, există, dacă nu mi-ar produce bucurie, nu cred că aș continua. Câteodată sufăr atât de mult și mă întreb cine mă obligă să fac asta. Nimeni nu mă obligă, a fost alegerea mea. De ce am ales să fac asta? Pentru că îmi place!
În ultimii ani am observat o mare diferență în flota internațională în ceea ce privește bucuria față de sport. Înainte, când eu am intrat în campania olimpică, fetele erau foarte serioase, nu zâmbeau, eram adversare, eu eram dușmanul dar acum toată lumea a devenit mult mai prietenoasă.
S-a trecut la principiul că atunci când îți place ceea ce faci, rezultatele vin de la sine, ăsta-i jobul tău și trebuie să te bucuri de el pentru că altfel este un chin, e foarte foarte greu și tu vrei să îl faci cu plăcere.
Cu cine te antrenezi?
Antrenorul meu e din Portugalia, lucrează cu mine și cu partenera mea de antrenament care este și ea la Jocurile Olimpice. Este bine să ai un sparring partner cu care să te poți compara mereu și să te împingi una pe cealaltă.
Eu vreau să o bat la fiecare antrenament și ea pe mine la fel. Cred că progresul meu de anul trecut a fost mare parte și datorită ei.
Ai simțit vreodată că decizia de a te apuca de yachting nu ți-a aparținut, că te-ai pomenit în sportul ăsta?
La început când m-am apucat nu țin minte să fi fost foarte ambițioasă, adică îmi plăcea, dar nu eram dată peste cap. Dar eu am un frate mai mare și suntem foarte competitivi.
Când eram mici ne certăm mereu, el mă bătea la orice, dar cumva la yachting nu mă bătea și mi-a plăcut când în sfârșit reușeam să îl înving pe Tarkan la ceva. În ambiția de a ne întrece unul pe altul am progresat amândoi și am devenit cei mai buni din țară.
Când ajungi să devii foarte bun într-un domeniu ajunge să-ți placă, așa am prins gustul pentru succes, pentru victorie, medalii, la început m-am identificat cu chestia asta. Abia pe urmă a început să îmi placă să fiu pe apă și să îmi placă viteza, la început îmi plăcea doar să câștig.
Așa m-a prins pe mine sportul ăsta, am fost bună de când eram mică și simțeam că am un talent.
Am înțeles că unul dintre obiectivele tale este să participi la promovarea yachtingului în România. Tu știi foarte bine că în multe țări acest sport, yachtingul, face parte din conștiința publicului, se găsește în presa mainstream pe când la noi nu. Cum vezi asta?
Da, când locuiam în UK, mereu când le povesteam colegilor de la facultate că fac yachting știau despre ce e vorba, mulți practicaseră și ei. La baza unde mă antrenam era baza națională a echipei de sailing și veneau mereu autocare cu copii ca să practice acest sport, era integrat în programa școlară. În Franța când am lucrat am văzut același lucru, copiii erau încurajați să se plimbe cu barca și astfel se distingeau unii care aveau talent și erau îndreptați spre un club.
La ce vârstă crezi că ar trebui un copil să se apropie de sportul ăsta ca să înțeleagă ceva?
Cred că atunci când începi școala, dar nu este o regulă, de exemplu fata din India cu care mă antrenam în Gran Canaria se apucase foarte târziu, la 15-16 ani și iată că acum merge la Jocuri. Nu trebuie să te descurajezi, performanța poate veni și mai târziu.
În sportul acesta în ce constă pasul spre nivel profesionist? Dacă ești foarte bun ce faci? Încotro te duci? Spre bărcile mari?
Există mai multe moduri, unul ar fi genul ăsta de performanță ca sportiv la Jocurile Olimpice, altul este mai degrabă spre marinar, să faci înconjurul lumii sau să faci parte din echipajul unei bărci mari. O parte dintre foștii sportivi se duc și spre partea asta de a fi ingineri, de a dezvolta modele de bărci noi sau echipamente. Unii pot să devină antrenori.
Te poți susține financiar ca sportiv?
Finanțarea vine în funcție de rezultate, de aceea este important să ai rezultate bune ca să îți permiți să continui. Către federații banii vin în funcție de două criterii: de popularitatea sportului respectiv în țară și de rezultatele internaționale. Dacă de exemplu eu aș lua o medalie olimpică, federația de yachting ar primit mai mulți bani.
Pe mine m-au ajutat foarte mult și am simțit că mi-au deschis foarte multe uși rezultatele de când eram mai mică. Rezultatele mele de acum ar putea însemna că apare susținere și pentru alți sportivi după mine ca să încerce un drum spre performanță, drum în care și eu le-aș putea servi drept reper.
Unul dintre visurile mele este să avem și noi în România o bază națională la mare, poate nu numai pentru yachting, poate și pentru alte sporturi nautice.
Avem o mare atât de frumoasă și condițiile sunt extraordinare pe Marea Neagră, dacă am putea să avem o bază acolo am avea cu siguranță și mai mult public și mai mulți sportivi.
Așa am descoperit și eu sportul acesta, am fost la mare și în port am văzut bărcuțele cu vele, am zis că vreau să încerc și eu.
Deocamdată job-ul meu este să fiu sportiv, poate când mă retrag sau poate dacă apare susținere pe parcurs să mă pot implica în visul acesta.
Eu știu din străinătate că bazele acestea sportive mari fac și foarte mulți bani, din organizarea concursurilor, din serviciile pe care le oferă, sunt un model de investiție foarte bun.
Publicul nostru se pricepe la bărci. Ai vreun secret pe care ni-l poți împărtăși?
Mie îmi place să simt că barca mea patinează peste valuri. La dinghy bărcile fiind atât de mici, practic se opresc în fiecare val. Tu încerci să mergi peste fiecare val în așa fel încât barca să nu se mai oprească. La noi se spune că atunci când barca tace, nu se mai aude cum lovește în val, atunci este rapidă.
Dispui de informare meteo pentru cursă?
Cel mai mult te ajută dacă te-ai mai antrenat în zona respectivă și știi cum se va schimba vântul, care este comportamentul lui și tendința din ziua respectivă. Bineînțeles că poți să ai o prognoză meteo care să zică cum va fi rotirea, media presiunii atmosferice și unde se schimbă ea, dacă o să plouă și de unde vine ploaia. Topografia locației este importantă, daca sunt sau nu munți în jur. Apoi trebuie să cunoști curenții pentru că pot fi foarte puternici și direcția lor se poate schimba în aceeași zi, trebuie să știi la ce oră se schimbă, să ții cont mereu cât e ceasul. Schimbarea începe prima dată lângă mal și apoi se duce în larg și trebuie să fii atent unde te poziționezi față de flotă.
Ne poți povesti o întâmplare memorabilă, poate amuzantă?
Este una de care-mi aduc aminte, am râs foarte mult după aceea. Eram la calificări în Franța, mă antrenam acolo cu o săptămână înainte de cursă și într-una dintre zile am avut un vânt foarte tare de la mal. Atunci când vântul bate de la mal te poți aștepta să se rotească mult, este și foarte variabil ca forță, poți să ai 5 noduri și apoi 25 de noduri, apoi pauză, apoi iar 25, este greu de manevrat barca.
Înainte să intru în port, la un moment dat vine o rafală, mă trag în chingi, cade brusc rafala, cad în apă, mă răstorn, cade vela peste mine. Când încerc să redresez barca, vine brusc o rafală din direcția opusă și mă redresează instantaneu. De obicei când te răstorni și vrei să redresezi trebuie să te ridici pe derivor și să tragi barca, dar eu nu am mai avut timp, eram încă în cockpit, nici nu ieșisem bine din apă. A fost cea mai rapidă redresare, s-a întâmplat totul fără să fac eu nimic, apoi nu mă mai puteam opri din râs.
Spui că ai mai încercat Laserul-ul și nu ți-a plăcut, apoi ai revenit. Ce nu ți-a plăcut inițial?
Laserul e o barcă foarte fizică, trebuie să muncești foarte mult. Sportivii din cam toate clasele olimpice sunt de acord cu noi când spunem că Laserul e cea mai fizică barcă, trebuie să fii foarte foarte fit ca să o conduci cât poți tu de repede pentru 45-50 de minute.
Eu venisem de la optimiști, eram acolo un băț fără mușchi pe mine, nu avem forță să țin barcă și de aia nici nu m-ai plăcut.
La Optimist îți dezvolți foarte mult tehnica, trebuie să înțelegi și să înveți, nu te preocupi prea mult de partea cardiovasculară și forță.
Eu am câștigat o cursă la mondialele din Haga și-mi aduc aminte că media în ultimele 15 minute era de 185 de bătăi pe minut, știu pentru că port un ceas cu ritm cardiac, am trecut peste linia de finiș și nu puteam să respir. I-am spus antrenorului după ce m-a felicitat că eu nu am mai depus în viața mea un efort așa de mare.
El a zis că fetele astea care câștigă mereu sunt așa după fiecare cursă. Atunci am realizat că trebuie să mă îmbunătățesc astfel încât să pot să performez la nivelul de 185 de bătăi pe minut, 6 zile la rând, 2 curse pe zi dacă vreau să câștig o medalie olimpică. Oricum, din punct de vedere fizic, barca aia te omoară.
E mai mult un sport fizic sau tactic?
De aceea îmi place Laserul că este puțin din amândouă. Poți să fii cât se poate de fit dar dacă nu ești pe partea corectă a traseului nu o să câștigi.cEste foarte important să anticipezi rotirea de vânt și să fii pe partea corectă a traseului.
Ne spui și nouă unul dintre secretele tale de a câștiga?
La Laser nu e niciun secret, dacă vrei să câștigi trebuie să muncești și ține de tine, trebuie să iei corect fiecare val, nu există scurtătură, nu îți poți lua momente de pauză, este un sprint continuu.
La fiecare cursă pe care ai pierdut-o, ai știut unde ai greșit?
Da, tot timpul ești conștient unde ai greșit, important este cum reacționezi la greșeala aia, trebuie să cauți o soluție și să mergi mai departe pentru că toată lumea o să greșească.
Nimeni nu-i perfect, nimeni nu face o cursă perfectă, câștigă cel care greșește cel mai puțin.
La ce crezi că mai ai de lucru?
La starturi și la balize, în ultimul timp am cam început să ating balizele dar până la Jocuri o rezolv. Antrenorul de obicei dacă merg bine nu prea are ce să îmi spună dar când nu merg bine primesc multe recomandări și uneori încerc să le fac pe toate și iar nu iese cum trebuie.
Cumva trebuie să încercăm să simplificăm cât putem de mult și de multe ori mă frustrez pentru că simt că dau tot ce pot și nu merge, alea sunt zilele grele.
La percepția ta asupra efortului pe care îl depui te ajută în vreun fel faptul că ești pe apă?
Pot să îți spun că resimt diferit efortul la cursă față de antrenament. Când sunt investită în cursă, am foarte multă adrenalină și sunt atât de concentrată încât nu simt efortul, nu simt durerea mușchilor în schimb la antrenamente simt totul. Stau și mă cronometrez cât timp trebuie să mențin abdomenul sau spatele într-o poziție anume.
Este acest sport unul exclusivist atât ca acces cât și financiar?
Eu când am început nu simțeam asta, nu era costisitor, bărcile ni le dădeau cluburile, ne mai dădeau și veste de salvare, noi trebuia să ne luăm doar hainele dar la început purtam o geacă de ploaie și niște pantaloni și cizme pe care le aveam pe acasă. Deci începutul, până te prinzi dacă sportul acesta e pentru tine sau nu, nu costă mult.
La nivelul olimpic, bineînțeles, sunt costuri foarte mari dar acest lucru este valabil în orice sport, mai ales dacă vrei o medalie. Vrei o echipă bună lângă tine, vrei cel mai bun antrenor, cel mai bun fizioterapeut, cel mai bun psiholog, cele mai bune suplimente, cele mai bune materiale, apoi materiale de recuperare etc.
Mergi cu un obiectiv, te-ai gândit ce vrei să faci la Jocurile Olimpice?
Aș vrea să fiu undeva în prima jumătate dar cred că dacă ajung într-o formă foarte bună aș putea să fac un top 10 și îl simt posibil, nu e ca și cum niciodată nu am mai performat la nivelul acela, dimpotrivă, au fost dăți când am mers foarte bine.
Ce voi face după Jocurile Olimpice și dacă mă voi gândi la o participare viitoare depinde foarte mult de rezultatele pe care le voi obține la ediția asta.
Deocamdată pot să spun că îmi place foarte mult să fiu sportiv, îmi aduce multă bucurie și simt că sunt foarte bună în domeniul ăsta. Dar fac 25 de ani și vreau să îmi găsesc cumva o balanță și să reușesc să mă susțin financiar din activitatea asta.
Când eram mică mi s-au deschis niște uși, acum să vedem ce uși se deschid după Jocuri, să vedem în ce direcție o iau lucrurile.
Eu simt că am susținere din partea României, din partea Comitetului Olimpic, al ANS, le-am și arătat rezultate, au văzut un progres continuu, nu au simțit că investesc în zadar.
Ce aștepți de la publicul din România, cum îl simți?
Mi-ar plăcea ca publicul din România să fie mai deschis în a ne ajuta unii pe alții. Eu încerc să fiu cât mai deschisă pot, dacă cineva mă întreabă de ajutor și am resursele necesare, mă implic și ajut.cPărinții mei m-au ajutat foarte mult să gestionez presiunea, publicul, gânduri, decizii, mai ales decizii.
Gândiți-vă că eu am schimbat antrenori, am plecat de la academia de sailing, am ales să merg la studii, toate astea au fost decizii foarte importante care cumva schimbau direcția și toate le-am luat împreună, am analizat care e dorința mea și unde mă duce direcția aceea.
Cred că suntem în poziția în care putem să dăm sfaturi și să ajutăm alte generații să nu treacă prin aceleași greșeli prin care am trecut noi. Bineînțeles că din greșelile proprii înveți cel mai bine dar dacă reușești să nu le faci, economisești timp și poți să ajungi la obiectivele tale mai rapid.
De aceea federațiile mari din alte țări aduc mereu medalii pentru că deja știu care e drumul încât să obțină rezultatele dorite cât se poate de repede.
Fratele meu practică și el în continuare yachting, merge la curse pe bărci mari și antrenează la clase mici. Chiar folosește video-uri cu antrenamentele mele ca să le predea copiilor astfel încât copiii de la clubul lui din Chicago unde locuiește și lucrează el, sunt toți fanii Ebru. Eu și fratele meu suntem în relații foarte bune, ne sfătuim, ne ajutăm, va veni și el la Jocuri să mă susțină.
Ebru Bolat nu este doar o sportivă ambițioasă și talentată ci este mai ales o persoană carismatică, simpatică, aflată în contact cu ea însăși. Dând dovadă de o inteligență emoțională ieșită din comun, ea a știut de-a lungul timpului să își confrunte stările negative ce o stăpâneau după vreo înfrângere, să învețe din greșeli și să iasă de fiecare dată mai bună din ele, obținând incredibile salturi de performanță și odată cu ele, fantastice rezultate sportive.
Îi ținem pumnii lui Ebru să aibă în acea săptămână de foc de la Jocurile Olimpice condițiile pe care și le dorește și îi dorim succes, pentru că îl merită!
Hai Ebru!
