Home Aventură Saxdor 460 GTS, noul flagship open al mărcii finlandeze, pregătit pentru premiera de la Cannes
AventurăCruising & CharteringDesignEditorialEsențialLa ziNewsSaloane nautice

Saxdor 460 GTS, noul flagship open al mărcii finlandeze, pregătit pentru premiera de la Cannes

Festivalul de Yachting de la Cannes 2026

Saxdor 460 GTS

Saxdor Yachts dezvăluie noi detalii despre Saxdor 460 GTS, versiunea open a noului său vârf de gamă. Noul model pune accentul pe viața în aer liber, spațiile generoase de socializare și performanță, fără să renunțe la confortul oferit de cele trei cabine. Premiera mondială este programată la Cannes Yachting Festival 2026.

După prezentarea modelului 460 GTC, Saxdor continuă dezvoltarea noii familii de 46 de picioare cu Saxdor 460 GTS, o interpretare mai deschisă și mai sportivă a vârfului de gamă al constructorului finlandez.

Saxdor 460 GTS
Saxdor 460 GTS

Cele două modele utilizează aceeași platformă, însă GTS se adresează proprietarilor pentru care contactul direct cu marea și utilizarea spațiilor exterioare reprezintă o prioritate.

O terasă generoasă deasupra apei

Punctul central al conceptului Saxdor 460 GTS este cockpitul conceput ca un amplu spațiu de socializare.

Elementele deja caracteristice modelelor Saxdor – bordurile laterale rabatabile – sunt duse aici la o scară mai mare. Odată deschise la ancoră, acestea extind considerabil suprafața utilă a punții și transformă zona din pupa într-o adevărată terasă deasupra apei.

Saxdor 460 GTS
Saxdor 460 GTS

Configurația permite echipajului să utilizeze cockpitul atât pentru relaxare, cât și pentru mese sau petrecerea timpului alături de familie și prieteni, legătura dintre interior, punte și mare fiind una dintre temele centrale ale noului model.

O modificare interesantă este și ridicarea punții pe tribord, soluție care permite realizarea unui walkaround mai generos și facilitează circulația la bord.

„Open” atunci când vremea permite, „protejat” atunci când este nevoie

Caracterul deschis nu înseamnă însă că Saxdor 460 GTS este limitat la utilizarea în condiții de vreme perfectă. Constructorul a dezvoltat un sistem prin care configurația punții poate fi modificată în funcție de condițiile meteo.

Patru uși glisante din sticlă disponibile opțional, închiderea zonei din pupa și plafonul retractabil permit transformarea rapidă a spațiului central dintr-o zonă protejată într-un cockpit aproape complet deschis.

Soluția face modelul interesant inclusiv pentru proprietarii care folosesc ambarcațiunea în zone cu sezoane mai lungi sau cu vreme schimbătoare.

„Noul 460 GTS extinde noua noastră linie flagship și continuă drumul început cu 460 GTC la începutul acestui an, oferind proprietarilor mai multe opțiuni, păstrând în același timp valorile care definesc marca noastră”, explică Erna Rusi, CEO Saxdor Yachts.

Peste 50 de noduri

În ciuda creșterii nivelului de confort, Saxdor nu renunță la componenta sportivă care a contribuit la succesul mărcii.

Constructorul anunță pentru Saxdor 460 GTS viteze de peste 50 de noduri, alături de un comportament dinamic și o manevrabilitate care ar trebui să permită ambarcațiunii să fie operată fără dificultate de proprietar sau de un echipaj restrâns.

Postul de comandă primește trei scaune de pilotaj nou proiectate, care se rotesc  360 de grade. Dincolo de ergonomia remarcabilă în timpul navigației, posibilitatea rotirii acestora permite integrarea zonei de pilotaj în spațiul social atunci când ambarcațiunea este la ancoră.

Saxdor 460 GTS
Saxdor 460 GTS

„460 GTS este proiectat și pentru proprietarii cărora le place să se afle la timonă”, spune Daniel Scharf, Chief Product Officer Saxdor Yachts, care subliniază combinația dintre caracterul sportiv, confortul de flagship și ușurința în exploatare.

Trei cabine sub punte

Caracterul open al modelului nu a dus la sacrificarea spațiilor de cazare.

Saxdor 460 GTS preia configurația deja dezvoltată pentru 460 GTC și oferă trei cabine, o caracteristică importantă pentru o ambarcațiune cu o orientare atât de pronunțată către spațiile exterioare.

Saxdor 460 GTS
Saxdor 460 GTS

Cabina din prova beneficiază de duș separat, iar cabina din pupa dispune de propriul grup sanitar.

Constructorul anunță și o atenție mai mare acordată materialelor, finisajelor și detaliilor de execuție, în încercarea de a poziționa noua familie 460 la un nivel superior față de modelele mai mici ale gamei. Prizele USB-C și AC completează dotările destinate utilizării ambarcațiunii pentru perioade mai lungi.

GTC sau GTS?

Apariția modelului 460 GTS începe să clarifice strategia Saxdor pentru segmentul superior al gamei.

Saxdor 460 GTC este alternativa orientată mai mult către protecție și utilizare în condiții meteo variate, în timp ce 460 GTS pune accentul pe experiența open, spațiile exterioare și apropierea de apă.

În ambele cazuri, constructorul păstrează aceeași idee de bază: performanțe ridicate, spațiu exploatat inteligent și posibilitatea utilizării ambarcațiunii fără necesitatea unui echipaj numeros.

Cannes 2026: șase open sportcruisere și dayboat-uri care rescriu regulile jocului

Este o formulă care a stat la baza ascensiunii rapide a Saxdor în ultimii ani și pe care constructorul finlandez încearcă acum să o transfere într-o categorie dimensională și de preț superioară.

Saxdor 460 GTS va avea premiera mondială la Cannes Yachting Festival 2026, unde YachtExpert va urmări îndeaproape noul model și soluțiile prin care acesta încearcă să îmbine caracterul unui performant open cruiser cu confortul și versatilitatea unui yacht de 46 de picioare.

de
Adrian Dragan

https://adriandragan.ro/

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

SEAQUIP
Cruising & CharteringEsențialLa ziNewsSaloane nauticeUtile

Seaquip 2027 crește puternic: cu 52% mai mulți expozanți confirmați

Seaquip 2027, târgul B2B italian dedicat exclusiv accesoriilor, componentelor și serviciilor pentru...

AIATA Wayfinder 50
Cruising & CharteringDesignEsențialLa ziNewsSaloane nautice

Debut mondial pentru AIATA Wayfinder 50 la Cannes Yachting Festival 2026

AIATA revine la Cannes Yachting Festival 2026 cu o premieră mondială importantă,...

AIATA – WAYFINDER 50
EsențialLa ziNewsSaloane nautice

Cannes Yachting Festival 2026 – principalele noutăți în rezumat

Cannes Yachting Festival 2026 se anunță unul dintre cele mai importante saloane...