Cele mai bune „jucării” pentru distracție și aventură pe mare. Selecția noastră arată cât de mult s-au schimbat ambarcațiunile personale în ultimii 50 de ani. Iată preferatele noastre în zece categorii.
Despre amabarcațiunile personale pentru divertisment pe apă
Ambarcațiunile personale au apărut pe piață ca jucării acvatice pentru cei care doreau să condimenteze suplimentar ieșirile pe mare.
Dacă doriți și un reper istoric, trebuie să vă spunem că primele „scootere de apă” au fost lansate în anii 50, în Europa, în timp ce întâiul exemplar pe care-l pilotai stând în picioare, Kawasaki JS 400 Jet Ski, era lansat acum cinci decenii și avea să se vândă în peste 200.000 de unități.
Un deceniu mai târziu, aveau să vină și primele ambarcațiuni pentru poziție așezată, Bombardier Sea-Doo și Yamaha WaveRunner declanșând o nebunie care a durat până la sfârșitul anilor ’90, când se vindeau anual peste 200.000 de unități.
Ce dronă ne trebuie pentru a filma pe yacht?
Deși acum vânzările anuale au scăzut la aproximativ jumătate, flota modernă a devenit din ce în ce mai diversificată. Ambarcațiunile pentru poziție în picioare sunt încă disponibile de la Yamaha și Kawasaki, precum și de la câțiva producători personalizați, dar modelele pentru poziție așezată sunt cele care domină piața. Acestea variază de la modele simple cu două locuri, la cele de lux, cu trei.
Li se adaugă exemplare personalizate pentru pescuit, ambarcațiuni electrice sau hibride/gonflabile care ajung la prețuri de jumătate de milion de dolari.
Astfel că nu doar cei în căutare de adrenalină vor găsi în continuare o gamă largă de modele care să le satisfacă această nevoie de viteză, ci la fel vor face și entuziaștii de aventură și camping, pescarii împătimiți, ori fanii motoarelor electrice și familiile.
Cel mai bun model de lux: Kawasaki Jet Ski Ultra 310LX
Dacă vrei funcționalități premium de la un producător consacrat, Kawasaki Jet Ski Ultra 310LX este alegerea supremă. Corpul său în formă de V și motorul supraalimentat de 310 CP au câștigat campionate în condiții offshore dificile.

Funcțiile de control al conducerii și reglarea automată ajustează livrarea puterii și accelerația. Reversul electronic permite manevrarea intuitivă la viteză mică și oferă putere de oprire la viteză mare. Însă, extra-urile sunt cele care îl fac special.
Boot Düsseldorf 2025: noutățile din sfera superyacht-urilor și alte evenimente
Printre dotările standard se numără un sistem audio Bluetooth de 200 wați cu patru difuzoare, cameră de mers înapoi și lumini de rulare LED care atrag privirile. Preț: 19.000 euro.
Cel mai bun model pentru familie: Yamaha FX Limited SVHO
Ce își doresc cumpărătorii pentru familie? O ambarcațiune confortabilă, sigură și stabilă în diverse condiții de apă, și suficient de fiabilă pentru a se putea baza pe ea de fiecare dată.
Yamaha FX Limited SVHO are toate aceste caracteristici, plus o listă lungă de dotări standard. Printre acestea se numără un ecran tactil color, GPS/Fishfinder Garmin, sistem audio Bluetooth și hartă GPS cu capacitate de geofencing pentru a restricționa zona de navigare pentru tinerii conducători.
Pachetul Limited include și o saltea gonflabilă, funie de remorcare și pompă, precum și accesorii des cumpărate, cum ar fi o husă personalizată, refrigerator, parâme și organizatoare de depozitare. Preț: 18.350 euro.

Cea mai bună performanță: Sea-Doo RXP-X 325
Cu o putere de 325 CP, Sea-Doo RXP-X 325 este liderul actual în piața ambarcațiunilor personale. Creat prin modificări semnificative ale motorului Rotax 1630 ACE existent, ambarcațiunea accelerează la 100 km/h în 3,4 secunde. Viteza maximă se apropie de 110 km/h.
SeaStorm – bărcile indestructibile din Norvegia vin în România
Printre caracteristicile interesante se numără un spătar mobil care blochează conducătorii în poziția de control, capota din fibră de carbon și un amortizor hidraulic de direcție care poate fi reglat pentru a elimina feedback-ul nedorit prin ghidon în condiții de apă agitate. Preț: 17.250 euro.

Cel mai bun model pentru poziție în picioare: Kawasaki Jet Ski SX-R 160 și Yamaha SuperJet
Pur și simplu nu ne-am decis. SX-R de la Kawasaki și SuperJet de la Yamaha dispun ambele de motoare puternice cu patru timpi și se laudă cu o accelerație puternică și o manevrabilitate excelentă. Totuși, aspectul și personalitatea lor diferă clar, astfel că își împart cumpărătorii.

Kawasaki este elegant și sexy, cu grafică stilată. Yamaha este masivă la proră și cu siguranță va beneficia și ea de elemente grafice aftermarket. Decizia reală probabil se va baza pe stilul de conducere.
Uber și pe apă prin serviciul Uber Yacht
Cumpără Kawasaki dacă vrei să parcurgi cu putere trasee de slalom, reale sau imaginare. Alege Yamaha, mai ușoară, dacă preferi o ambarcațiune un pic mai jucăușă și vrei să sari peste câteva valuri. Yamaha: 9.600 euro; Kawasaki: 10.800 euro.
Cel mai bun model tip „motocicletă”: Searider Searacer
WaveBlaster de la Yamaha a fost considerată odată cea mai apropiată de o motocicletă pe apă, și deși încă are o legiune de fani înfocați, nu a mai fost produsă de aproape trei decenii.
Searacer de la Searider ar putea umple acest gol. Se remarcă prin designul său inspirat de motociclete, schiul frontal pivotant pentru control direcțional și un tren de propulsie electric dual.
Având doar 65 kg, Searacer promite viteze maxime de 80 km/h și până la 50 de minute de autonomie la o singură încărcare. Preț: 27.000 euro

Cel mai bun model pentru camping/aventură: Sea-Doo Explorer Pro 170
Sea-Doo a creat o întreagă categorie „aventură” pentru a-i viza pe cei care doresc să exploreze, să campeze și să își depășească limitele.
Explorer Pro 170 este construit pentru a fi eficient din punct de vedere al consumului de combustibil, pentru a transporta o cantitate impresionantă de echipament și pentru a proteja ocupanții.
Bijuteriile nautice ale vedetelor din sport
Alege o direcție pe GPS-ul Garmin, încarcă proviziile și echipamentul de camping și pornește spre orizont. Preț: 17.000 euro.

Cea mai bună ambarcațiune electrică: Taiga Orca Performance
Taiga Motors Orca Performance oferă o experiență de condus fără emisii, și, în afară de zgomotul liniar al transmisiei, silențioasă.
Un motor electric de 120 kW produce echivalentul a 160 CP, propulsând Orca la 100 km/h în modul „Wild”. Ca în cazul tuturor vehiculelor electrice, este mai bine să temperezi lucrurile și să extinzi autonomia la două ore înainte de reîncărcare.
O priză casnică standard va reîncărca o baterie descărcată complet în 14-20 de ore. La stațiile de încărcare rapide poți însă să ai bateria ”full” în doar 30-40 de minute. Preț: 17.500 euro.

Cel mai bun model freestyle: Rise Icon
Kawasaki și Yamaha au renunțat la modelele freestyle ușoare, orientate spre acrobații, dar mărci precum Rise au dus lucrurile la următorul nivel pentru cei care vor să „taie” valurile oceanului sau să execute salturi și rotiri.
Icon oferă un raport putere-greutate avantajos, datorită unui motor Yamaha de 701 cc echipat cu multe îmbunătățiri aftermarket, combinat cu un corp ușor și elegant.
Caracteristicile suplimentare includ ghidoane din tuburi de aluminiu care aduc conducătorii mai aproape de punctul de pivot al ambarcațiunii, duze de propulsie pivotante care ajută la ridicarea provei și o mulțime de locuri de sprijin pentru a rămâne stabil. Preț: de la 22.700 euro.

Cel mai bun model hibrid: T3MP3ST Maverick GT Ski + Jet RIB
Construit personalizat pentru a satisface cumpărătorii cu gusturi rafinate, Maverick GT de la T3MP3ST se laudă cu o construcție din fibră de carbon, un motor electric de 550 CP și o varietate largă de opțiuni de materiale și culori, făcându-l una dintre cele mai unice ambarcațiuni personale pe apă.
Singur, Maverick GT a fost conceput inițial ca un vehicul de remorcare pentru surferii pe valuri uriașe în locuri precum Mavericks, care i-au dat și numele.
Dar andochează ambarcațiunea în Maverick Tender (un RIB de 30 de picioare) și aceasta își extinde capacitățile, oferind loc pentru până la opt pasageri. Preț: 450.000 de euro.

Cel mai bun model pentru pescuit: Sea-Doo Fish Pro Trophy
Alți producători au adoptat pescuitul, dar Sea-Doo Fish Pro Trophy rămâne cea mai bună alegere. Bazată pe platforma GTX de la Sea-Doo, ambarcațiunea este stabilă atât în repaus, cât și la viteze mici de pescuit și mai mult decât pregătită pentru condițiile offshore.
Dotările standard ale ambarcațiunii îi atrag pe pescari. Printre caracteristicile de top se numără un sonar Garmin cu ecran tactil, un răcitor/bazin de 51 litri, un sistem de pompă fără reziduuri, un mod de control al vitezei specific pescuitului și o modificare inteligentă care creează un scaun de pescuit ridicat. Preț: 18.400 euro.

Comentați?