HORSE, divizie a Horse Powertrain și un lider în domeniul sistemelor inovatoare de propulsie cu emisii reduse, furnizor al Grupului Renault, inclusiv al mărcii Dacia va furniza sistemul de propulsie pentru compania Hybdor Duotech care le va converti în sisteme de propulsie hibride PHEV pentru ambarcațiuni între 7 și 12m.
Dezvoltat de start-up-ul brazilian Hybdor Tech, parte a Espadarte Group, Hybdor Duotech 200E utilizează un sistem hibrid plug-in de pionierat, conceput pentru a fi utilizat pe yachturi și alte ambarcațiuni cu lungimi între 26 și 40 de picioare lungime. HORSE va furniza motorul cu combustie, motorul său Turbo Flex Fuel „HR13” de 1,3 litri, cu 4 cilindri prezent și pe Dacia Duster.

Hybdor este un proiect al startup-ului național Hybdor Tech, care face parte din Espadarte Group. Accentul este pus pe dezvoltarea de tehnologii și soluții pentru bărci. Începând cu 2019, grupul, care include alte parteneriate importante, cum ar fi TechSolution, lider în parametrizarea ingineriei auto, s-a dedicat investițiilor în dezvoltări pentru sectorul nautic care optimizează experiența de navigare, accesibilitatea și durabilitatea.
HORSE un furnizor global de soluții inovatoare pentru sistemele de propulsie consideră că nu există o soluție unică pentru mobilitatea durabilă și prin urmare, investește în tehnologii care vor sprijini industria auto și alte sectoare care necesită generarea de energie în tranziția lor către un viitor durabil. Cu zeci de ani de know-how industrial, HORSE dezvoltă, produce și furnizează sisteme de propulsie hibride complete, hibride plug-in și cu combustie internă de înaltă eficiență, precum și tehnologii de ultimă oră (motoare, cutii de viteze, sisteme hibride complete și hibride plug-in și baterii).
Cine este HORSE Powertrain?
HORSE are peste 9 000 de angajați în șapte țări, are sediul central în Madrid, Spania, și deține opt fabrici și trei centre de cercetare și dezvoltare în întreaga lume (Argentina, în Córdoba; Brazilia, în Curitiba; Chile, în Los Andes; Portugalia, în Aveiro; România, în București, Mioveni și Titu; Spania, în Sevilla și Valladolid, și Turcia, în Bursa, în parteneriat cu Oyak).
Horse Powertrain este la rândul său formată din două divizii, Aurobay și HORSE. Este lider mondial în soluții pentru sisteme de propulsie hibride și cu combustie. Cu sediul central în Londra, Marea Britanie, compania are 19.000 de angajați la nivel global în 17 fabrici și cinci centre de cercetare și dezvoltare. Cei trei acționari ai Horse Powertrain sunt Grupul Renault (45%), Geely (45%) și mai nou, Aramco (10%).
La fel ca sistemele de propulsie PHEV pentru vehiculele terestre, Hybdor Duotech 200E va putea funcționa atât în modul de combustie pură, cât și în modul pur electric. Cu toate acestea, va dispune de un mod „boost” care combină atât combustia, cât și energia electrică pentru a oferi o putere continuă sporită.
Bateria sistemului de propulsie poate fi,de asemenea, încărcată în timpul deplasării în modul de combustie, precum și prin conectarea la o priză. Atunci când este conectat la priză, PHEV poate fi încărcat complet în doar 90 de minute.
Produs local la uzina HORSE din Curitiba, Brazilia, motor HR13 de 1,3 litri utilizat de Grupul Renault inclusiv pe modele Dacia poate furniza o putere maximă de 163 CP (120 W) și un cuplu maxim de 250 Nm la 1.600 rpm. Motoarele electrice ale modelului Hybdor Duotech 200E vor aduce însă un plus de 25 CP (18 kW) și un cuplu maxim de 60 Nm.
Benzină sau etanol
HR13 este optimizat pentru a funcționa cu benzină și etanol, combustibili flexibili care sunt de bază pe piața braziliană. Acest lucru face ca Hybdor Duotech 200E să fie unul dintre primele grupuri motopropulsoare marinizate, comerciale, din lume concepute pentru a funcționa cu combustibili alternativi, comerciali, suportând în același timp și arderea etanolului pur.
Matias Giannini, Chief Executive Officer al Horse Powertrain, a declarat:
„Horse Powertrain intenționează să revoluționeze fiecare categorie de mobilitate, motiv pentru care suntem incredibil de încântați să anunțăm primul nostru motor destinat utilizării pe o navă maritimă. Această nouă soluție cu Hybdor este o aplicație extrem de inovatoare a leadership-ului nostru tehnologic global, valorificând expertiza noastră în domeniul combustibililor hibrizi și alternativi.”
L arândul său, Patrice Haettel, Chief Executive Officer al diviziei HORSE, precizează:
„Echipa noastră se angajează să dezvolte soluții de mobilitate mai responsabile și durabile, pentru industria auto și nu numai. Acordul nostru cu Hybdor este primul pas pe piața maritimă și se aliniază obiectivelor noastre generale de tranziție energetică. Acest nou sistem PHEV, echipat cu motorul nostru HR13 produs în Curitiba, este o premieră mondială în ceea ce privește furnizarea de mobilitate maritimă cu emisii reduse prin utilizarea etanolului.”
Thiago Sielski Marquardt, Chief Technology Officer al Hybdor Tech, a declarat:
„HORSE a fost partenerul evident pentru noi atunci când am creat Hybdor Duotech 200E. Aveam nevoie de o companie care să ne înțeleagă viziunea și care să aibă expertiza și capacitatea de a furniza un motor cu combustie cu emisii reduse, care să poată valorifica flexibil combustibilii benzină-etanol de pe piața braziliană. Acesta este un exemplu excelent de colaborare între două întreprinderi din statul Paraná pentru a face o diferență reală.”
Un astfel de sistem hibrid plug-in de propulsie marină va îmbunătăți autonomia navelor și bărcilor, reducând în același timp consumul de combustibil și emisiile. De asemenea, permite o experiență mai confortabilă în timpul navigației prin reducerea vibrațiilor și a zgomotului.
Comentați?