Saxdor continuă ofensiva pe piața europeană, iar Salonul Nautic de la Genova 2026 marchează două premiere importante pentru constructorul finlandez: debutul italian al noului Saxdor 460 GTS și introducerea în Europa a sistemului Simrad AutoCaptain. Italia rămâne, pentru al doilea an consecutiv, cea mai importantă piață europeană a mărcii.
La numai câteva săptămâni după premiera mondială de la Cannes Yachting Festival, noul Saxdor 460 GTS ajunge la Genova pentru prima sa apariție în Italia. Modelul va fi unul dintre cele patru Saxdor expuse de Supermarine, distribuitorul oficial al mărcii pentru Italia și Monaco.

Alături de noul 460 GTS vor fi prezentate Saxdor 320 GTO, 400 GTS și 460 GTC, ultimele trei modele din listă fiind expuse pentru prima dată la Salonul Nautic de la Genova.
Saxdor 460 GTS, versiunea deschisă a noului flagship
Prezentat în premieră mondială în septembrie, la Cannes, Saxdor 460 GTS reprezintă interpretarea orientată către spațiile exterioare a platformei 460.
Conceptul pune accent pe viața în aer liber, zone generoase de socializare și circulația cât mai ușoară între diferitele spații ale ambarcațiunii. În același timp, posibilitatea configurării unei a treia cabine extinde utilizarea modelului dincolo de ieșirile de o zi.
Saxdor 460 GTC: constructorul finlandez intră în liga marilor producători premium
Este o abordare diferită față de Saxdor 460 GTC, model cu care constructorul finlandez a intrat în segmentul 45-50 de picioare.
460 GTC utilizează ceea ce Saxdor numește conceptul „closed-open full-beam”: timoneria poate funcționa ca un spațiu complet protejat, dar suprafețele vitrate culisante, plafonul retractabil și terasele laterale rabatabile permit transformarea rapidă a acesteia într-o zonă deschisă.
Mai jos în gamă, Saxdor 400 GTS propune o configurație mai apropiată de filosofia open, cu T-top, borduri laterale rabatabile și două cabine, fiind conceput atât pentru day cruising, cât și pentru perioade mai lungi petrecute la bord.
Gama expusă la Genova este completată de Saxdor 320 GTO, unul dintre modelele care au contribuit cel mai mult la dezvoltarea internațională a mărcii.
AutoCaptain ajunge în Europa
Dincolo de debutul lui 460 GTS, una dintre cele mai interesante noutăți Saxdor de la Genova este însă tehnologică.
Constructorul finlandez devine primul brand european care oferă Simrad AutoCaptain pe ambarcațiunile sale.
Dezvoltat de Navico Group în colaborare cu Mercury Marine, sistemul este conceput pentru automatizarea unora dintre cele mai dificile manevre întâlnite în navigația de agrement, în special în port.
AutoCaptain poate asista skipperul la acostare, plecarea de la cheu și manevrele în spații restrânse, utilizând informațiile furnizate de camerele video și electronica Simrad, integrate cu sistemul de propulsie Mercury.

Sistemul interpretează mediul din jurul ambarcațiunii și gestionează manevrele, skipperul rămânând însă la postul de comandă și putând prelua controlul.
Introducerea acestei tehnologii este relevantă într-un context în care ambarcațiunile de agrement devin tot mai mari și mai complexe, dar sunt în continuare exploatate frecvent direct de proprietar, fără echipaj profesionist. Automatizarea manevrelor portuare poate deveni astfel una dintre direcțiile importante de dezvoltare a electronicii marine în următorii ani.
Peste 100 de Saxdor livrate în Italia
Prezența importantă de la Genova vine pe fondul unei creșteri rapide a Saxdor pe piața italiană.
Potrivit Supermarine, în ultimele trei sezoane au fost livrate în Italia peste 100 de ambarcațiuni Saxdor, iar țara se menține pentru al doilea an consecutiv drept cea mai mare piață europeană a constructorului atât ca volum, cât și ca valoare.
Evoluția este cu atât mai relevantă cu cât vânzările s-au deplasat progresiv către modelele mai mari 320, 400 și, recent, 460. Numai în 2026, Supermarine anunță vânzarea a cinci unități Saxdor 460.
La nivel global, Saxdor a produs din 2019 peste 2.000 de ambarcațiuni, iar marca este prezentă în peste 70 de țări și teritorii.
Dezvoltarea rețelei italiene a urmat creșterea vânzărilor. Supermarine dispune în prezent de zece puncte de vânzare și service în principalele regiuni nautice ale Italiei, acoperind procesul de la configurarea și achiziția ambarcațiunii până la livrare și servicii post-vânzare.
Un model de vânzare tot mai digital
O altă componentă a strategiei Saxdor este digitalizarea procesului de configurare și achiziție.
Prin Saxdor Digital Showroom și configuratorul online, clienții pot compara modelele, configurațiile, motorizările, echipamentele, culorile și materialele, având acces inclusiv la informații despre prețuri.

Platforma a primit în 2026 Grand One Award, la categoria Best Digital Service.
Tot în 2026, Saxdor a intrat într-o nouă etapă industrială prin integrarea în Malibu Boats Inc., păstrându-și identitatea și autonomia operațională. Apartenența la grupul american ar trebui să ofere constructorului finlandez acces la o scară industrială mai mare și la noi oportunități de dezvoltare internațională.
De la vânzarea unei bărci la comunitatea proprietarilor
La Genova, Supermarine încearcă să extindă experiența Saxdor și dincolo de produs. Standul din 2026 este mai mare și adoptă pentru prima dată o configurație de tip insulă, fiind gândit ca spațiu de întâlnire pentru proprietari și pasionații mărcii.
Programul include inclusiv sesiuni cu DJ pe durata salonului, iar pe 1 octombrie este programată cea de-a doua ediție Saxdor Night.
Inițiativa completează Saxdor Owner Rendez-Vous, eveniment lansat în 2026 pentru a reuni proprietarii în afara saloanelor nautice.
Strategia urmărește construirea unei comunități în jurul mărcii și menținerea relației cu proprietarii după livrarea ambarcațiunii.
„În acești trei ani am crescut împreună cu Saxdor și cu clienții noștri. Livrarea a peste 100 de ambarcațiuni și faptul că Italia a devenit principala piață europeană a mărcii confirmă pentru noi succesul acestui model”, spune Riccardo Cavarzan, CEO Supermarine.
Pentru Saxdor, Genova 2026 marchează astfel mai mult decât lansarea pe piața italiană a unui nou model. 460 GTS, introducerea AutoCaptain și creșterea rapidă a modelelor de 40-46 de picioare arată direcția în care evoluează constructorul finlandez: ambarcațiuni mai mari, mai tehnologizate și concepute pentru a putea fi exploatate cât mai simplu direct de proprietar.
Cannes 2026: șase open sportcruisere și dayboat-uri care rescriu regulile jocului





Comentați?