Home Aventură Cazinoul din Constanța e gata! Când se deschide publicului
AventurăLifestyleNews

Cazinoul din Constanța e gata! Când se deschide publicului

Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, a anunţat joi că restaurarea Cazinoului din Constanţa este finalizată. Impresionanta clădire poate fi acum redată Primăriei Constanţa, respectiv publicului.

„Cazinoul din Constanţa este restaurat, am finalizat recepţia lucrării. Urmează în scurt timp să redăm comunităţii locale, beneficiarului – Primăriei municipiului Constanţa – această investiţie, această bijuterie a României, lucrare finanţată de Guvern prin Ministerul Dezvoltării”, a precizat Cseke Attila, într-un mesaj video. Ministrul a amintit că investiţia a început în 2020, lucrarea fiind finanţată de MDLPA.

Cazinoul din Constanța este redat publicului

„Şi putem să redăm tuturor, întregii Românii, turiştilor, această bijuterie arhitecturală care este Cazinoul din Constanţa. Am arătat că atunci când toţi tragem la aceeaşi căruţă suntem capabili de lucruri minunate. Cazinoul din Constanţa este un model din acest punct de vedere. Doresc tuturor să se bucure de această bijuterie, de această bijuterie arhitecturală, refăcută conform proiectului iniţial, aşa cum l-au visat şi l-au construit antecesorii noştri şi să fim cu toţii bucuroşi de această valoare pe care o avem în România”, a transmis ministrul Dezvoltării.

Inaugurarea oficială a cazinoului Constanța este programată pentru 21 mai 2025, de ziua Sfinților Constantin și Elena. Până atunci, se finalizează ultimele detalii pentru a asigura redeschiderea în condiții optime.

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

paella
EsențialLifestyleNews

Semifinală europeană a Campionatului Mondial de Paella 2026, în premieră în România

Bucharest devine, în acest weekend, unul dintre noile puncte de referință ale...

Doxa
EsențialLa ziLifestyleNews

Doxa SUB 200 II: spiritul clasic al ceasurilor de scufundare, reinterpretat pentru sezonul estival

Doxa își extinde colecția dedicată diving-ului prin lansarea noului SUB 200 II,...

SailLink
EsențialÎn acțiuneLa ziNews

SailLink reinterpretează traversarea Canalului Mânecii

Un nou model de mobilitate maritimă prinde contur în Europa, unde start-up-ul...