Home Editorial A apărut numărul 59 al revistei YachtExpert – „Efectul Ebru”
EditorialNoutati

A apărut numărul 59 al revistei YachtExpert – „Efectul Ebru”

YachtExpert 59
YachtExpert 59

Ca în orice sport și în yachting – și mă refer aici la partea sportivă a navigației cu vele în special, tendința este dată de Federația Română de Yachting.

Dar din 2001, odată cu reînființarea FRY și până de curând yachting-ul a lipsit aproape cu desăvârșire din presa de sportivă, fiind un domeniu cunoscut mai degrabă în cercurile restrânse ale practicanților.

Este adevărat, că tot dintr-o lipsă de comunicare clară, acest sport a fost ușor stigmatizat în societate, fiind considerat un atribut al unei anumite categorii de oameni. Din fericire, mai ales după 2020 numărul de practicanți a crescut exponențial, ceea ce a dus la o ușoară democratizare a yachting-ului de agrement în țara noastră.

Adrian Drăgan - Redactor Șef al YachtExpert- Revista Nautică Română
Adrian Drăgan – Redactor Șef al YachtExpert- Revista Nautică Română

Astfel, odată cu dezvoltarea competițiilor pentru veliere mari (regatele ORC), care au atras mai mulți practicanți, majoritatea urmând apoi sau având deja cursuri de navigație cu vele și brevete, interesul pentru yachting a crescut atât prin promovarea pe rețelele de socializare și a site-urilor școlilor de navigație, care își extrag membrii echipajelor din rândul cursanților, dar și – fără a fi lipsiți de modestie –  eforturilor de promovare ale revistei YachtExpert.

Dar din punctul meu de vedere, totul a explodat cu adevărat odată cu prezența sportivei noastre Ebru Bolat la Jocurile Olimpice de Vară din 2024 de la Paris. Efectul de catalizator pe care l-a avut Ebru a fost nu doar de a atrage atenția asupra sa și a eforturilor familiei de a o susține la un nivel extrem de înalt, dar mai ales de a pune România pe harta unui sport olimpic, vechi de când a fost înființată cea mai importantă competiție sportivă din lume, în 1896.

Ebru Bolat
Ebru Bolat

A durat iată aproape 24 de ani pentru ca yachting-ul românesc și eforturile federației să producă un rezultat concret, palpabil și care a scos practic această disciplină din zona amatorismului și a dus-o în cea a profesionismului.

La vremuri noi era nevoie de oameni noi, care nu doar să înțeleagă că pentru a avea rezultate este nevoie de o implicare mai puternică, în comunicare, în obținerea de finanțări, dar și de punere la punct a cluburilor și a școlilor de copii și junori, la nivel de baze tehnico-materiale, cei care vor crea în viitor masa de selecție pentru sportivii olimpici, lotul național și de ce nu viitori antrenori, arbitri sau oficiali.

Eforturile lui Ebru Bolat, susținute și de noi s-a resimțit și la nivelul Federației Române de Yachting, unde performanțele sale au avut un puternic impact, efectul secundar fiind că era nevoie de o schimbare la nivel organizatoric.

În acest context, în luna septembrie odată cu Alegerile Generale a fost ales un nou Președinte, în persoana lui Radu Niculăiță.

El are misiunea de a scoate Federația Română de Yachting din inerția în care s-a aflat până acum, de a găsi susținere în cadrul Comitetului Olimpic și Sportiv Român și de a da tuturor cluburilor și școlilor o viziune comună, precum și tinerilor sportivi o perspectivă.

YachtExpert 59
YachtExpert 59

În paginile acestei ediții am inlcus și o primă discuție cu dl. Niculăiță, în urma căreia am încercat să identificâm principalele paliere pe care se va concentra Federația, cel puțin pe parcursul anului următor și cum se va reuși capitalizarea noii imagini a yachtingului românesc astfel încât efortul lui Ebru, al copiiilor dar și al practicanților din ORC să nu rămână în anonimat!

 

de
Adrian Dragan

https://adriandragan.ro/

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

La ziNoutatiUtile

Noul lubrifiant Castrol Rivermax oferă protecție avansată pentru motoarele diesel marine

Castrol a lansat Rivermax 15W-40 CK-4/E9, un ulei sintetic destinat motoarelor diesel...

AventurăEsențialNoutati

Superyachturi în slujba științei

Tot mai multe ambarcațiuni de lux care găzduiau odinioară starurile pentru vacanțe...

EsențialLa ziNoutati

H33 de la Four Winns o nouă întruchipare a rafinamentului

Condus de ambiția de a îmbunătăți fiecare experiență de navigație în ultimii...