Black Manta Special Edition- ceas plonjor pentru scufundări
Ați observat acea magie a unei pisici de mare (manta ray) care străbate apa asemeni unui gigantic albatros, cu o mișcare fluidă, de balet, maiestuoasă în fiecare moment?
Cu această imagine au început prezentarea acestui nou model cei de la Carl F. Bucherer, a cărei lansare mondială a avut loc în West Hollywood, Los Angeles.
Ultima apariție din colecția Patravi Scubatec este acest model Carl F. Bucherer Patravi Scubatec Black Manta Special Edition, care beneficiază de o carcasă din titan, cu un diametru generos, de 44 mm (doar vorbim de un ceas plonjor, de scufundări), tratat estetic la exterior cu un înveliș DLC (diamonds like carbon).
Designul este îmbogățit de prezența pe cadran a unei siluete de pisică de mare, cu un efect optic de „jaluzele”, ceasul fiind o declarație de libertate marină, potrivit oricărui împătimit de scufundări sau de navigație.
Acest model merită un tratament preferențial, cum în opinia mea, merită toate vietățile marine, cureaua sa fiind o declarație ecologică în sine. Practic, cureaua realizată din cauciuc a fost învelită cu un compozit de nylon, obținut din reciclarea sticlelor de plastic culese din Marea Mediterană.
O variantă precedentă a acestui model, realizată din oțel inoxidabil, contribuie activ în favoarea organizației nonprofit Manta Trust, dedicată protejării acestor creaturi marine fantastice. Ambele variante orologere sunt echipate cu același mecanism CFB 1950.1, automatic, certificat COSC.
Ulysse Nardin – parteneriat cu Vendée Globe Sailing Race
Colaborarea cu Manta Trust atinge un alt nivel prin gravarea pe capacul ceasului Carl F. Bucherer Patravi Scubatec Black Manta Special Edition a poziției pe hartă a acestor creaturi mitice, poziție ce poate fi apoi urmărită pe website-ul organizației.
Fiind un ceas de scufundări, carcasa este echipată cu o valvă de eliberare a heliului, poziționată în dreptul orei 9, pe carcasă. Dacă vorbim de etanșeitate, atunci ceasul dumneavoastră, în cazul în care vă hotărâți că vi se potrivește, rezistă până la o adâncime de 500 de metri.
Această piesă reprezintă o ediție limitată la 188 de bucăți, cu un preț de referință de 6900 de Franci elvețieni. Mai multe pe www.car-lf-bucherer.com și www.mantatrust.org