Mașina Navigatorului – Lamborghini Urus

În 2019  am realizat pentru rubica „Mașina Navigatorului” din revista YachtExpert un inedit test cu noul Lamborghini Urus. „Esperienza Dinamica Terra” mi-a permis să testez noul LAMBORGHINI URUS pe drumuri de pământ, rocă și nisip. Deloc întâmplător, terenul de joacă a fost ales în apropierea localității Nazare din Portugalia, cea mai spectaculoasă arenă de surf din lume, locul unde Garrett McNamara a doborât  de opt ori Guiness World Record pentru surfing pe cel mai mare val.Au trecut șase ani de când Urus a fost prima dată prezentat ca și concept și până a intrat în producția de serie. Lansat în 2018, Urus are rolul de a dubla practic volumul produs de Lamborghini (3500 de vehicule pe an) și de a duce compania la un nou nivel. Asocierea cu surf-ul nu a fost întâmplătoare, Urus vine pe un val al exploziei de modele SUV, tendință care nu a ocolit zona automobielor exclusiviste, unde mărci precum Bentley (cu Bentayga), Rolls-Royce (prin Cullinan) și chiar Ferrari care explorează la rândul său aceste posibilități prin concepul Puro Sangue, încep să-și facă simțită prezența.

O scurtă istorie

Dintre toți constructorii de supercar-uri Lamborghini este cel mai îndreptățit să dețină în gamă un super SUV.  Și asta prin prisma curajului și viziunii pe care le-a avut în anii 80 și 90. Odiseea sa în acest teritoruiu a început  în 1977 cu conceptul Cheetah, realizat în SUA la comanda armatei americane, dar nematerializat în producția de serie. A urmat LM001 prezentat ca și concept la Salonul Auto de la Geneva din 1981, noul proiect fiind motorizat la început cu un V8 de 5,9 litri de Chevrolet, intenția fiind de a echipa modelul de serie și cu un V12 „împrumutat” de la Countach. Dar probleme de manevrabilitate generate de montarea motorului în zona centrală au dus la abandonarea proiectului.

A urmat conceptul Lamborghini LMA002 (Lamborghini Militaria Anteriore 002- motor față) prezentat în 1982. Odată cu acesta Lamborghini a decist să mute în față propulsia, ceea ce a însemnat o regândire a întregii structuri, fiind și pentru prima oară când un motor V12 (de la Countach) era montat pe un vehicul off-road. Acesta dezvolta 332CP și 426Nm. Șasiul era de tip „space-frame”, tubular, mașina permițând în final transportul a până la 10 persoane. Tot pentru prima dată sistemul de tracțiune integrală putea fi decuplat permițând doar transmisia spate. Prototipul LMA002 a dat în final naștere modelului de serie LM002, care a fost fabricat între 1986 și 1993. Acesta avea capabilități decente în teren accidentat, o versiune modificată fiind utilizată chiar și în Paris-Dakar în anumite configurații putând transporta până la 10 persoane. Astăzi modelele clasice LM002 sunt prețuite între 300.000 și 700.000 euro, fiind prezente în majoritatea colecțiilor de top. Concepția acestui model a reprezentat ulterior baza realizării celebrului Hummer H1.

Cine este Urus?

Urus este urmașul de facto al lui LM002. Epopeea sa a început în 2012 la Beijing sub forma unui concept animat de motorul V10 preluat de pe Gallardo. Varianta finală a fost lansată în 2018, numele său provenind de  la o specie de bovine sălbatice „aurochs” care populau Europa și Asia în umră cu mai multe mii de ani. În final, Urus nu a utilizat tradiționalul motor aspirat V10 și nici motorul V12 ale construtorului italian, ci un V8 twin-turbo de 650CP, preluat împreună cu întreaga platformă tehnică de la Audi Q7.

Dar aici lucrurile se despart. Urus care este construit doar la Sant Agata este poate cea mai bună dovadă de ambiție, tradiție și dorință de a crea un model exclusivisit cu o gardă la sol generoasă, capabilități off-road ireproșabile și suficient spațiu interior pentru cinci persoane. Suma calităților și performanțelor sale pe aproape orice suprafață îl propulsează direct în fruntea celor mai performante super SUV-uri.

 

Continuarea articolului o puteți citi AICI

Adaugati comentariu