Mașina Navigatorului – Nissan Qashqai 4×4 Tce156 CVT X-Tronic

Ce face un marinar pe timp de iarnă?  Ei bine se gândește la ce mașină să-și ia. Dacă și tu te afli la confluența celor două pasiuni, navigația și automobilul atunci te invit să citești de ce am ales pentru această rubrică un test cu noul Nissan Qashqai 4x4 Tce156 CVT X-Tronic, în echiparea Tekna Plus și culoarea, cum altfel, decât magnetic blue cu plafon negru.
Nissan Qashqai

De ce Nissan Qashqai pentru rubrica „Mașina Navigatorului”?

Viața ne-a arătat că uităm adeseori prea ușor. Așa se întâmplă și în cazul Qashqai, un nume care a revoluționat industria automobilului.

Nissan Qashqai
Nissan Qashqai

În 2007 Qashqai inaugura unu trend care avea să devină mainstream printre majoritatea constructorilor, inventând practic conceptul de „family SUV”. Acesta s-a dovedit a fi în final un pariu câștigător.

De-a lungul celor două generații lansate până acum peste cinci milioane de Qashqai au fost adoptate de familii din întreaga lume.

Ceea ce  l-a propulsat în top-ul preferințelor a fost poziția mai înaltă de condus, stilul mai apropiat de al unui automobil decât de a al unui SUV clasic, aspectul robust, costurile de utilizare decente, fiabilitatea și nu în ultimul rând, varianta 4 x 4 cu performanțe mai mult decât decente. Qasqai a fost încă de la început un allrounder aproape perfect.

Iar popularitatea sa a crescut și mai mult odată cu cea de-a doua generație care a reușit să se păstreze în fruntea celui mai concurențial segment din istoria automobilului.

Adevăratul câștigător este acela care se menține în frunte

A treia generație Nissan Qasqai este construită pe o nouă platformă și are o gamă complet nouă de motorizări. Caroseria sa măsoară 4,42 metri, respectiv 1,85 metri lățime, ceea ce înseamnă că noul Qasqai a crescut cu 3,1, respectiv 4,2 cm față de precedenta generație.
Nissan Qashqai
Nissan Qashqai

Dar și fără a ne crampona prea mult de cifrele seci trebuie să vă spun că noul Qashqai lasă o impresie foarte bună încă de la prima vedere și este foarte greu să-i găsești vreun cusur.

Designul exterior foarte ambițios, mai apropiat acum de trendul japonez inspirat de jocurile video, cu accente desprinse parcă din viitor este completat de un habitaclu mai spațios, mai aerisit și foarte bine finisat.

Aceste atribute sunt completate de un tren de rulare bine tunat, ba chiar puțin sportiv și un echipament standard generos.

Vârful de echipare Tekna Plus – pentru mai mult confort

Este adevărat că modelul testat reprezintă vârful de echipare Tekna Plus, care completează printr-o serie de elemente suplimentare de cofort pentru șofer toate celelalte versiuni de echipare: Visia, Acenta, N-Connecta și Tekna.

În versiuenea de echipare Tekna Plus te simți chiar ca un adevărat căpitan de cursă lungă, accentul fiind pus pe cofortul oferit șoferului și pasagerului din dreapta: cheie inteligentă avansată cu memorie poziție scaun și oglinz, oglinzi cu înclinare la deplasarea în marșarier, scaun pasager față cu reglare electrică, suport lombar cu reglare electrică în 4 direcții (scaun șofer și pasager față), scaune cu tapițerie parțial din piele Premium moale matlasată, negru și funcție de masaj (3 moduri)

Cu o gamă de prețuri care se întinde între 22.290 euro și 34.570 euro (prețuri cu TVA inclus) noul Qashqai ocupă excat segmentul central al SUV-urilor între 4,4 și 4,6 metri cu puteri în 130 și 160 CP, dar trebuie ținut cont că din întreaga listă doar trei rivali au un motor cu o tehnologie similară: Renault Arkana, Hyundai Tucson și Audi Q3, ultimele două fiind chiar mai scumpe la verisiuni de echipare comparabile.

Mai mult spațiu- mai multă vizibilitate

Una peste alta, habitaclul și portbagajul au devenit mai spațioase, și deși nu reprezintă etalonul în valori absolute, situează noul Qashqai într-o poziție mult mai bună față de concurență. Cel mai mare câștig se observă la nivelul spațiului pentru cap la pasagerii din spate și la volumul portbagajului care este acum între 450 și respectiv 504 litri în funcție de tipul de tracțiune. Desigur în cazul echiparii cu transmisie integrală 4×4 aceste ste de 450 litri.

Nissan Qashqai

S-a îmbunătățit și vizibilitatea spre exterior grație montanților ceva mai subțiri, a parbrizului mai mare și a oglinzilor retrovizoare montate acum pe uși, și nu pe montant, cum era la generația precedentă.

Echipare de vârf pentru interior

Designul și ergonomia planșei de bord nu mai au nimic de a face cu trecutul. Ba chiar Nissan pare că a vrut să se îndepărteze ușor de Renault, dar tot odată să revină la unele elemente tradiționale din panoplia mărcii, precum forma volanului cu trei spițe și alte mici detalii regăsite preponderent la modelele japoneze.

Toate butoanele, comutatoarele normale sau rotative sunt foarte frumos desenate și aranjate, inclusiv selectorul de viteze care are o formă originală și o mișcare intuitivă și ergonomică.

La orice detaliu te uiți observi o calitate superioară, mult îmbnătățită și aproape identică cu ceea ce găsești azi în automobilele premium. Spre exemplu, o idee interesantă o reprezintă platicul negru mat ușor striat de pe consola centrală care pare foarte rezistent în timp la zgârieturi și murdărie.

Planșa de bord este în fapt un ecran multifuncțional, șoferul având posibilitatea de schimba designul indicatoarelor și adatelor pe care le vrea afișate.

Sistemul multimedia  cu ecran de 12 inch și touchscreen este poziționat extrem de ergonomic și are o funcționalitate intuitivă. Informațiile percepute de șofer sunt completate și de un head-up display normal, color, cu proiectare pe parbriz, pe care eu l-am apreciat extraordinar de mult. Nu îmi plac sistemele head-up car proiectează informația pe un ecran escamotabil.

Gamă de motorizări hibridizată

Gama de motorizări este însă una redusă, practic există două versiuni ale aceleiași variante de 1,3 litri cu tehnologie DGT și sistem mild-hybrid – o veriune mai light de hibridizare. Așadar nu ai de ales decât între versiuea de 138 și cea de 156 CP ambele mild-hybrid,

În varianta testată de 156 CP motorul se dovedește mai mult decât satisfăcător, chiar sportiv și cu o rezervă de putere impresionată pentru cilindreea sa. Are un răspuns progresiv bun și un nivel extrem de redus de zgomot, aproape nu se aude deloc în habitaclu nici chiar atunci câd este turat puternic.

Oricum motorul de 156 CP este suficient de echilibrat ca putere pentru a asigura accelerații rapide pentru depășiri mai scurte, și chiar nerv mai ales când se ruleză în modul Sport ( cele patru moduri de lucru – Snow, Standard, Eco, Sport –  pentru motor și transmisie se pot schimba prin intermediul unui comutator rotativ plasat pe consola centrală.

Nissan Qashqai

Personal am început să apreciez mai mult eficiența motoarelor, respectiv a sistemelor de Eco care te ajută să economisești/ În plus îmi place silențiozitatea și liniștea oferită de hibridizare, precum și plusul discret la accelerații.

Calități dinamice

Mi-au atras imediat atenția roțile pe 20 inch. Studiine puțin mai în detaliu configurația tehnică a mașinii am observat că acestea nu sunt doar un echipament opțional suplimentar de ordin estetic (+500 euro cu TVA) ci completează puntea spate cu paralelogram deformabil prezentă pentru această verisiune de echipare și motorizare (celelalte vin cu sistemul de braț tras,  bară de torsiune și roți mai mici), întregul pachet tehnic oferind un plus semnificativ la capitolul dinamică, stabilitate și manevrabilitate pe viraje.

Nissan Qashqai

De altfel, pe lângă caroseria despre care constructorul spune că este cu 40% mai rigidă comparativ cu precedentul model, toate elementele responsabile cu ținuta de drum (suspensie, direcție, frâne și altele) sunt acum mai ferme și o feră un feedback mai precis. Mașina în ansamblu pare mult mai robustă, indiferent pe ce suprafață se rulează, controlabilă și ascultătoare. Poate uneori, pe drumurile noastre, mașina fiind goală în momentul testului, puntea spate preia cam dur unele denivelări.

Cutie cu variație continuă

În timp ce transmisia standard este cu o cutie manuală cu șlase trepte, versiunea de 156CP este oferitp și cu o cutie automată cu variație continuă (CVT) dar care operează la rândul ei foarte plăcut. Această cutie CVT nu mai are nimic de a face cu fantomele trecutului!

Modelul testat echipat cu sistemul de tracțiune integrală X-tronic, îmbunătățit, are o reacție extrem de scurtă (conform constructorului sunt necesare aproape 0,2secunde).

Nissan Qashqai

De aemenea echiparea Tekna include si sistemul ProPilot (standard, opțional pe N-Connecta). Acest sistem combină fucțiile sistemului de cruise control adaptiv și ale sistemului de mențienre a benzii într-o singură funcție.

Când este activat, vehiculul menține viteza și distanța fașă de vehiculul din față, dar poate opri și relua accelerația, și de asemenea poate acționa și asupra volanului pentru a păstra mașina pe centrul benzii. Ba chiar poate lua și viraje ușoare și chiar poate țmodifica viteza cu ajutorul datelor colectate de sistemul de citire a semnelor de circulație.

Nissan Qashqai

Un echilibru remarcabil

În configurația testată, modelul Qasqai 2021 întrunește în opinia mea majoritatea cerințelor oricărui tip de șofer modern. Inclusiv pe cele ale unui pasionat de sailing, pentru că așa cum bine intuiți, chiar și atunci când nu navighează pe mări și oceane, marinarului îi place să călătorească.

Combină la modlul ideal confortul să spunem tmai degrabă tipic unui automobile francez cu agilitatea și precizia unui SUV german, dar oferind un mult mai fin echilibru între acestea. Totul îmbrăcat într-un design care nu te lasă indiferent și cu o echipare bogată în privința sistemelor de confort și siguranță active, precum și cu materiale de calitate ridicată.

Nissan Qashqai

Printre rivalii săi se numără Peugeot 3008, un model care a urcat mult pe scara de valori, sportivul Seat Ateca, Skoda Karoq și chiar vedete premium precum BMWX1 sau Volvo XC40. Desigur lista este mult mai bogată, dar cel puțin aceste exemple ilustrează bine poziția sa mediană.

O versiune mai puternică în viitor

O versiune full-hybrid mai puternică, dar nu plug-in se va alătura gamei în viitorul apropiat. Cu o putere estimată la 190CP viitorul propulsor ePower va fi compus dintr-o unitate electrică care va antrena roțile și un motor termic care va avea rolul de generator.

Mașina Navigatorului – Lamborghini Urus

Adaugati comentariu