Vom urmări aventura echipajului românesc prezent la startul Atlantic Challenge prin intermediul relatărilor postate pe pagina oficială a acestuia, atlantic4.ro. Textele sunt realizate de Marius Matache.
Într-o încercare precum Atlantic Challenge, există echipajul nevăzut, dar foarte important pentru concurenți: familia. Astfel că a doua zi în La Gomera a început cu o prezentare a lui Ian Couch pentru familiile celor care participă la ediția 2017 a cursei. Nu, nu a fost o prezentare cu formalisme, pur și simplu a luat, punct cu punct, fiecare aspect al cursei și l-a explicat celor prezenți, cu worst case scenario, ce se poate întâmpla, ce măsuri de securitate sunt prevăzute, cum a fost calculat fiecare risc, ce verificări s-au făcut echipamentelor și ce echipamente sunt obligatorii în dotarea fiecărei bărci.
Dar nici un echipament nu poate înlocui comunicarea între toți cei implicați, echipajul din barcă și echipajul de acasă, familie în special. De aceea, există recomandări pentru concurenți cum să le comunice participarea la cursă și îi pregătească pe cei dragi despre cum se desfășoară aceasta. De asemenea, vor stabili cu familia dacă în cazul unor întâmplări nedorite vor să afle sau nu (boală, deces etc.). Pentru că acestea vin la pachet cu sentimente de vină, de frustrare, care pe fondul situației extreme cu care ei sunt deja se confruntă pot avea consecințe serioase.
Membrilor familiei li se recomandă să urmărească și să discute pe grupul de facebook dedicat, pentru că temerile lor au fost și ale altora, iar cei care au trecut deja prin astfel de situații sau echipa de organizare le pot oferi confortul necesar, răspunzându-le la întrebări. De asemenea, e foarte important ca nici echipajul, nici familia să nu uite de ce sunt parte din această competiție (băieții noștri, Atlantic4, strâng bani pentru centrul socio-medical de la Adunații-Copăceni). Iar mai ales primii să se bucure de tot ce li se întâmplă, de la întâlnirile cu balene și delfini, la imaginea Căii Lactee văzută din mijlocul Atlanticului, la oceanul nesfârșit, dar mereu altfel. Apropo de luminile de pe cer, Ian ne spunea că li s-au raportat frecvent OZN-uri de către concurenți.
Dincolo de prezentare, Ian este de un calm absolut, condimentat cu un umor englezesc de cea mai bună calitate, poveștile culese de când face parte din echipa cursei (10 ani, dacă am reținut bine, după 16 ani în armată, de unde a demisionat după prima cursă realizată) sunt delicioase. A vâslit atât din La Gomera în Antigua, dar și din la Gomera în Barbados sau din Australia în Mauritius. De altfel, întreaga echipă e formată din oameni cu mare experiență în vâslit, în navigație, în medicină pentru sporturi extreme, care sunt acolo să îi sfătuiască pe concurenți, să le dea sfaturi cum să rezolve problemele ceapar pe parcursul cursei. Dacă traseul are aproximativ 3.000 de mile, una din bărcile cu pânze ale organizatorilor a parcurs, într-una din ediții, nu mai puțin de 9.000 de mile.
Glumele prin telefon spuse de concurenți sunt un vis. Unii simțeau nevoia să împărtășească gluma zilei de pe barcă, care de obicei avea origini în rutina zilnică a echipajului și nu era neapărat una fericită. Un alt echipaj l-au sunat de Crăciun, întrebându-l ce a pregătit familia lui pentru masa festivă, iar la răspunsul său cumva general, concurenții au spus “nu, spune-ne exact ce mâncați azi”. Ca să nu mai vorbim de cei doi prieteni plecați să facă Atlantic Challenge împreună, iar la jumătatea cursei unul din ei a ținut să îi împărtășească celuilalt că a avut o aventură cu soția lui. Bad timing, aș zice eu…
Și credeți-mă că după prezentare, dincolo de orice stereotip, am văzut oameni mult mai liniștiți, ba chiar o doamnă din Norvegia a zis franc “pentru mine e clar, cursa e mai mult decât sigură”. Pentru că oamenii de aici inspiră încredere și sunt profesioniști în ceea ce fac.
Atlantic Challenge nu e doar despre vâslit, puteți vâsli 5000 de km acasă, pe ergometru. Este o experiență mentală, psihologică și o mare provocare. Aici ai parteneri de întrecere, nu inamici, nu de puține ori frumoase prietenii legându-se între participanți. Ian Couch, Safety Officer, Atlantic Challenge