Livrarea lui Nemo

Flota Vogue Yachting s-a mărit în acest an cu două catamarane. Aveți mai jos povestea drumului parcurs de Nemo, un Lagoon 39, din Palermo către Sibenik, Marina care îi va deveni casă. ”Cinci zile și 600 de mile,  o excursie cu multe învățături, cu experiențe frumoase și foarte bună pentru completarea noastră ca și marinari”, ne-a rezumat, Radu Balașiu, experiența pe care o aveți relatată în cele ce urmează.

Suntem în La Rochelle. Lucrăm de câteva zile la AMELIA, un frumos Lagoon 42. Acest catamaran care tocmai a ieșit din șantierul naval, așteaptă venirea lui Romeo Dretcanu, care îl va duce la Sibenik în Croația. Acolo își va începe munca în flota Vogue Yachting. Acum o lună a plecat de aici NEMO, un Lagoon 39, pe care l-am pregătit tot noi.

20170302_174927

Pregătirea constă în echiparea catmaranelor cu tot echipamentul necesar, de la perne și lenjerii, oale și tacâmuri, la instrumente de navigație, dinghy, stingătoare, etc. Dar montăm și încălzirile Webasto, în fiecare cabină, aer condiționat, iluminat special cu LED și altele. Muncim câte 14 ore pe zi, timp de 5 zile. Înainte de asta am parcurs un drum de două zile din Sibiu, cu o mașină plină de furtune pentru încălziri. Aceste furtune împreună cu cablurile de comandă își caută drumul prin cotloanele catamaranului pe sub dulapuri, băi, podele, pe unde reușim noi să facem o cale de acces. În salon, pe masă, sunt fire, scule, piese, nu ai unde să mai pui un ac. Încălzirea are în total 5 arzătoare montate în spate în compartimentele motoarelor, de unde aerul cald ajunge chiar și în cabinele de skipperi din provele yachtului. Tot traseul este izolat, astfel căldura nu se pierde.  La un moment dat echipa de riggeri (cei care montează catargul) ne vizitează. Ne spun că nu au văzut niciodată o asemenea lucrare pe o barcă și ne felicită pentru ideile ingenioase.

După 5 zile ploioase în care nu am ieșit din șantierul naval, ne declarăm mulțumiți și stabilim lansarea la apă pentru a doua zi. Romeo urmează să vina și el în 2 zile să pornească cu AMELIA către Sibenik.  NEMO rămâne singur în Palermo, acostat într-o parte privată a portului. De acolo îl preluăm noi. Gabi și cu mine zburăm spre Sicilia din Nantes, cu o escală în Barcelona. Samy vine și el în Catania din București. La Messina urmează să ni se mai alăture un membru al echipajului din Cluj, Horea.

20170401_132403

Ajungem seara în Marina din Palermo. Este vorba mai mult de un șantier naval cu niște pontoane care par de jucărie, totul e din lemn și fragil, dar există apă și curent. Cheia se află sub un ghiveci într-un colț al portului, am primit indicații per sms, suntem că în filmele cu agenți. Catamaranul Nemo ne așteaptă la capătul pontonului. Intrăm și ne așezam lucrurile în cabine. Avem fiecare câte o cabină, ceea ce este nou pentru noi.

Inventariem proviziile lăsate de Romeo la bord, ne facem o listă cu ce ne mai trebuie. Avem de parcurs 600 de mile până la Sibenik. Găsim un jurnal de bord făcut de Romeo. Este foarte interesant de citit pentru că el a reușit să facă un sistem de consum special, combinații de vele cu câte un motor, astfel încât să mențină o viteză de 7-8 noduri cu 4 litri pe oră.  Plecăm apoi în oraș, ne cumpărăm un router GSM și câte ceva de mâncare pentru următoarele zile. Luăm o ultimă cină în civilizație, o masă pe cinste cu tot felul de bunătăți ale mării în culisele vechi ale acestui frumos oraș.

Sailing facem toți de peste 10 ani, ne știm bine suntem nucleul vechi, cei care atunci, pe vremuri am început printre primii să organizăm croaziere pe Marea Mediterană. Dar avem toți aceași problemă: niciodată nu am fost pasageri pe un yacht, mereu numai skipperi, mereu cu toată răspunderea pe umeri, niciodată nu am avut ocazia să închidem un ochi în timp ce yachtul era în mișcare. Pentru că un skipper care conduce un yacht cu un echipaj de începători nu poate să doarmă, cu timpul devine atât de pesimist în evaluarea celor de la bord încât nu mai poate să lase o navă pe mâna celorlalți.

Acum însă suntem în cea mai bună companie posibilă, cu cei mai experimentați skipperi pe care îi cunoaștem. Aceasta va fi proba, cel puțin pentru mine, să mă odihnesc în mers. Să am încredere în yacht, în cei care sunt la timonă, în soarta… La 7 dimineața, după un mic dejun preparat la bord, eliberăm parâmele și plecăm. Soarele este pe cer, dinspre nord avem un vânt moderat, ochim Lipari în Insuele Eoliene la nord de Sicila, distanță 80 de mile sau 12 ore.

IMG_20170323_182732_381_1493223006815

 Cât este de frumos ! Velele sunt sus, merge un motor care ne mai împinge ușor înainte, deoarece vântul este prea slab pentru o viteză mare, un val ușor ne leagănă. O muzică bună se aude de la radio dinspre Sicilia.  Stăm împrăștiați pe punte, fiecare în locul care îi place mai mult. Sami stă la pupa și privește în spate, Gabi stă pe plasă și se lasă legănat, iar eu stau pe acoperiș și scanez orizontul după alte nave. Așa trec ore bune, se vorbește foarte puțin, fiecare e cu gândurile lui, o atmosferă cum nu am avut-o aproape niciodată pe un yacht, în mod normal suntem înconjurați de câte 8 participanți care au întrebări, pun muzică, servesc cocktailuri.

 După amiază târziu soarele se apropie de apus iar noi ne așezăm ca la comandă toți la timonă, vorbim deodată, fiecare are câte o idee inspirată de mare. Facem planuri pentru noul sezon, ne gândim ce să mai îmbunătățim la yachturi,  vorbim despre cei de acasă. Pe la ora 11 acostăm în Lipari și ne culcăm. Oboseala adunată pe drum și în zilele de muncă din La Rochelle își spune cuvântul. În afara de asta știm că nu vom mai dormi o noapte întreagă până la Sibenik. Prognoza meteo este puțin încurajatoare. Se anunță o furtună dinspre sud în 36 de ore. Din Insulele Eoliene, trebuie să trecem prin Strâmtoarea Messina și apoi pe sub Calabria și Puglia până in Adriatica. Aici nu prea ai unde să te ascunzi.  Există pe drum doar două Marine, Rocella Ionica și Marina di Leuca. În rest mai sunt porturi mari, Crotone și Taranto, dar acestea înseamna un ocol prea mare.

Până atunci însă am putea trece până la intrarea în Adriatică, de acolo nu mai sunt probleme, suntem în apele noastre. Numai că nu avem voie să oprim. Lângă noi în marină este un Saba 50, un catamaran mai mare. Dimineață stăm de vorbă cu echipajul de nemți. Și ei vin din La Rochelle. Destinația lor este Trogir. Îi întrebăm dacă nu vor să mergem împreună, dar ne spun că ei mai vor să doarmă 3 zile. Vin direct din La Rochelle și au pe punte două butoaie enorme cu motorină din care alimentează direct în tancuri, din mers. Sunt cu moralul la pământ și nu prea vorbesc. Știm de la Romeo că și el al avut câte o furtună odată la 3 zile, iar când citim jurnalul de bord se poate vedea după scrisul lui că în orele de noapte era foarte obosit, la “remarks” devine tot mai monosilabic pe măsură ce trece timpul.

 Pornim pe la 7 și ochim Messina. Astăzi avem un vânt puternic de nord și mergem cu vele reduse și fără motor înspre strâmtoare. Știind că va trebui să mergem non stop până în Adriatică, ne împărțim pe carturi de câte 4 ore. Câte unul singur se ocupă de navigație, vele, calcule, observarea orizontului. Cel care vine să îl schimbe prepară mai întâi un ceai sau o cafea și ceva de mâncare pentru cel care a fost până atunci în cart. Nu pot să dorm, așa că stau și privesc orizontul. Când intrăm în strâmtoarea Messina îmi aduc aminte de spusele lui Homer despre acest loc: “In dreaptă Scilla, un monstru marin care înghite corăbiile și în stânga Caribda, un balaur cu multe capete care ia marinarii de pe punte”.

În dreapta se amestecă apele Mării Tireniene cu cele ale Mării Libiei, apa fierbe ciudat, curentul maritim este haotic. Pentru barca fără motor a lui Ulisse trebuie să fi fost foarte greu de trecut prin acest loc. Și noi avem oscilații mari de viteză cu toate că mergem cu ambele motoare înspre sud. În stânga câteva ruine ale unor vechi cetăți se văd, de acolo localnicii trăgeau cu arcul înspre echipajul Odiseiei…

 În marina din Messina intrăm printre două stânci cu vânt din spate, tragem la un ponton unde ne așteaptă un marinero. Nu legăm pentru că deja lângă yacht este Horea care venea trăgând bagajul după el chiar în acel moment. Se urcă și plecăm mai departe.

 Soarele apune în spatele vulcanului Etna, iar imediat după, o semilună îl urmează. Rămâne cerul cu stele și lumina lămpilor de navigație. Pe displayul GPS-ului se văd chiar sub noi o serie de epave care se odihnesc în adâncuri. Majoritatea sunt din anii 30. Sunt și câteva din al Doilea Război Mondial, cum ar fi o navă de transport germană care s-a scufundat aici cu toți cei 1500 de marinari, lovită de un avion american cu prilejul invaziei Siciliei. Trecem chiar pe deasupra ei, mă gândesc la sufletele acelor marinari care au rămas închiși înăuntru. Din spate suflă cu putere un vânt rece, aștept cu nerăbdare să fiu schimbat din cart. E clar că cele trei pulovere de sub geacă de sailing nu sunt suficiente.

 Pe la ora 23 cobor în cabină și încerc să adorm. Moțăind în pat simt cum vin valurile din spate și ridică mai întâi partea din stânga spate a yachtului, apoi trec încet pe sub navă și ridică prova din dreapta, odată la câteva valuri se aude un pleoscăit. Acest model se repetă la nesfârșit. Câte un val mai mare schimbă ușor direcția catamaranului, autopilotul compensează încet. Toate acestea le simt din pat fără să privesc pe geam. Sunt una cu yachtul, simt orice schimbare de direcție, vibrația cârmelor atunci când intervine autopilotul, zgomotul pompei hidraulice… Deoadată se aude ceva ca o sirenă în depărtare, tresar, sar din pat mă lovesc de un dulap, fug în salon. Ah era doar zgomotul de la o toaletă… Trebuie  mă relaxez,  adorm…

Mai moțăi în pat, nu știu câte ore au trecut, mă tot trezesc la fiecare zgomot care nu face parte din registrul celor cunoscute. Oare cei de la timonă fac ce trebuie? În mod sigur, dar tot nu mă pot obișnui cu ideea de a dormi în mers, dar trebuie… Moțăi, visez câte ceva, dacă lovim un buștean sau un container? Dacă prindem o plasă, dacă cade unul peste bord?

Pe la 3 mă trezesc de tot. Yachtul sare pe valuri și lovește tare la aterizare. Mă îmbrac cu tot ce găsesc și urc în salon. Aici sunt schimbări, câteva tricouri acoperă orice sursă de lumină, pe masă hartă de navigație are poziția trecută din 30 în 30 de minute. Regim de urgență.

 Ies pe punte și mă udă un val. Din interior nu se auzea vântul care suflă atât de tare afară. Dar unde este echipajul? La timonă nu e nimeni, scaunul timonierului este ud, ca și cum nu ar fi stat nimeni pe el. Ce sperietură, așa direct din somn!

 În față pe plasă Sami și Gabi stau și privesc înainte. Aici sunt mai protejați de vânt și valuri.

-“Ce faceți domnilor ?”

 -“Bine, ne luptăm cu valurile, suflă tare de pe munți. Ai dormit vreo 4-5 ore.”

 Ne gândim să ne oprim puțin la Rocella Ionica, să ne mai revenim puțin, e frig, yachtul sare, e întuneric, pare sinistru. Mai sunt 12 mile până acolo. Sun la un număr de telefon pe care l-am găsit pe internet. Îmi răspunde o voce somnoroasă: “Marina Rocella Ionica, pronto.”  Explic că vrem să intrăm, mă întreba în ce zi voi veni. Răspund că acum, în 2 ore, aici sunt valuri și e vânt puternic, vrem să ne odihnim. Vocea spune că în intrarea din marină este o draglină legată în mijlocul drumui așa că nu se poate intra. Dar lângă dig e liniștit și acolo putem sta la ancoră.

 După două ore ajungem și întradevăr, aici este cu totul altă lume. Marea este absolut liniștită, aruncăm ancora și dispărem în pături. Apoi, dimineață, plecăm iarăși, traversăm cu vele Golfo di Squillace, avanpremiera lui Taranto. Prognoza spune că avem exact timp să ajungem până la Otranto înaintea începerii vântului de sud.

Golfo di Taranto se prezintă la apus ca un lac enorm. Pana la mal și în față sunt 50 de mile, nu se mai vede nici un mal. Dar nu este vânt, nu sunt valuri. Eu preiau cu Sami cartul de dimineață de la 2 la 6. Pe la 7 ar trebui sa fim în Otranto.

Avem parte de cea mai frumoasă experiență pe mare, de când navigăm. Marea este ca oglinda, stelele se văd încă odată în apă. Doar în spate un val minuscul de siaj pe care îl producem noi, mișcă ușor constelațiile. În rest nu îți poți da seama unde începe cerul și se termină marea. Stăm așa o oră bună și doar privim. Nimeni la orizont, nici o lumină în afara stelelor.

 Nu credem că se poate mai bine, dar deodată o lumină verde fluorescență aprinde marea sub catamaran. Aici apa e mai caldă și planctonul este la suprafață. Doi delfini se joacă printre provele catamaranului care merge ca pe șine, doar că delfinii nu se văd în întuneric ci doar conturul lor luminat de fluorescență apei. Acest spectacol dureza 20 de minute, la sfârșit observ că am lacrimi în ochi și mă simț mai fericit că niciodată.

 La un moment dat apare la orizont farul din Leuca. Încet,  încet se apropie, acum așteptăm răsăritul și primele rafale de vânt dinspre sud, conform prognozei. O sperietură mare pe la ora 5, o lumina puternică se aprinde la 2 metri de yacht, direct în ochi. Este Guardia di Finanza. Doi tipi mascați într-un dinghy negru ne cercetează de aproape și ne întreabă unde mergem. Le spunem ce vor să știe și dispar în noapte. “Ce meserie au și aceștia…”

 La ora 7 suntem în Otranto, un portuleț foarte rudimentar. Are o benzinărie, de unde alimentăm în canistre de vreo 4-5 ori până când rezervoarele sunt pline. Catamaranul nostru nu încape la pompă. Horea este eroul zile, pe una din elici avem un sac de gunoi care ne scade din viteză, așa că trebuie să fie tăiat sub apa de 16 grade. Nimeni nu vrea să doarmă, așa că decidem că stăm aici 24 de ore și plecăm la vizitat cetatea și muzeul din Otranto. Găsim niște peșteri cu urme de mânuțe de copii din 3500 înaintea erei noastre. Mi se face dor de mânuțele fiului meu.

Prognoza este vânt de sud-est Bft. 7 cu rafale de 8, se discută aprins în runda noastră pe unde mergem. Vântul și valul urmează să fie mai puternice și avem trei drumuri posibile. Primul ar fi pe Coasta Italiei, până la Insulele Tremiti, și apoi inspre Komiza. Al doilea pe Coasta Albaniei, mai lung, dar mai sigur, iar ultimul drept pe mijlocul mării până la Dubrovnik, lung și pe mare deschisă. Analizăm, ne contrazicem, aproape că ne certam, așa este când sunt patru skipperi implicați în luare de decizii.

Până la urmă unele din variante își pierd din atractivitate. Cea pe Coasta Italiei are un risc, dacă vântul se schimba în nord-est porturile de pe mal devin impracticabile, va fi greu să intrăm acolo cu val din spate, mai ales noaptea. Coasta Albaniei necesită formalități speciale pentru care nu avem timp. Așa că a doua zi de dimineață plecăm înspre Dubrovnik. După ce am traversat Adriatica cu val din spate, lucrurile se liniștesc, vântul începe să scadă, iese soarele și deplasarea pe o hulă din spate ne umple de bucurie, media de viteză este de peste 10 noduri. Câțiva delfini ne bucură sufletele.

Din dreapta apare un tanker uriaș. Cât de bun este acest AIS (automatic identification sistem). Vede pe harta plotterului numele navelor, chiar dacă pe unele încă nu le vedem la orizont, viteza și direcția lor. Instrumentul ne arată și dacă este un pericol de coliziune sau nu. În acest caz aparatul afișează o alarmă de coliziune peste 30 de minute. Vedem că este vorba de tankerul HongJing 2. Luăm legatura prin stație cu el. Un chinez simpatic ne spune că își  va schimba cursul pentru noi, ne povestește că vine din Shanghai și merge la Trieste, este fericit că mai are puțin de mers.

 Privim încordați cum acest vapor de 320m își schimbă încet cursul pentru a trece prin pupa noastră, îi mulțumim încă odată și îi dorim drum bun. Restul zilei îl petrecem încercând să prindem un ton cu o momeală tractată. Rezultatul strădaniilor noastre: 2 peturi și o pungă mare, neagră. Măcar am mai curățat marea.

 De dimineață la 7 suntem în Cavtat, portul de intrare în Croația. Biroul vamal este închis, așa ca nu putem face nici intrarea n Croația nici să dormim la cheiul orașului. Dar nu ne mai afectează, suntem acum atât de bine antrenați și “reglați” cu yachtul și cu echipajul încât plecăm direct mai departe. Oprim în Marina Palmizana pentru un suc de portocale și continuăm până la Sibenik, unde am ajuns de parcă 600 de mile nu ar fi nimic. Suntem cu toții de acord că dacă ar fi necesar am putea pleca mâine în altă aventură.

Adaugati comentariu