Sorin Drugan - De unul singur în jurul lumii (Video)

Auzisem despre Sorin Drugan, mai mult din povești și de pe Facebook. Prin Limanu sau București nu am apucat să-l întâlnesc în ultimii ani. Din 2017 a decis că după ce și-a petrecut pe uscat prima jumătate a vieții este momentul să o petrează pe a doua pe apă. Sorin Drugan – de unul singur în jurul lumii, pe un velier din 1975, de numai 8m.

Foto: Sorin Drugan; Adrian Drăgan

L-am întâlnit însă la începutul acestui an, după ce prin decembrie 2019 a revenit în țară din Papua Noua Guinee, pentru a fi alături de familie și mai ales alături de nepoți, cu ocazia sărbătorilor. În plus nici vremea nu i-ar mai fi permis să-și continue navigația solitară în jurul lumii în următoarele luni.

Sorin Drugan - Navigatie solitara — Sorin Drugan – Insulele Marchize

Organizarea de către SetSail a unui workshop dedicat navigațeiei solitare a fost momentul perfect pentru a-l întâlni și a afla toate detaliile acestei expediții. În paranteză trebuie spus, Sorin, ca un adevărat profesor a predat asistenței o lecție de navigație solitară cu detalii depre pregătirea unei astfel de expediții, emoțiile și temerile prin care trece un marinar nevoit să se lupte de unul singur cu natura, dar și aventurile sale, de la rezolvarea unor defecțiuni la barcă, inclusiv pierderea safranului (a penei cârmei care aplutit la un moment dat pe lângă el) și până la prima confruntare reală cu pirații din Papua.

Am profitat așadar de ocazie pentru a realiza un interviu în exclusivitate, încercând să surprind cu domnia sa cele mai importante momente, dar și lucruile esențiale ce trebuie reținute atunci când ai de gând să întreprinzi o astfel de faptă.

De ce solitar?

Și-a început expunerea sa cu o scurtă introducere în istoria extrem de sumară a yachtingului de agrement în România, activitate care a început aici încă de pe vremea monarhiei existând chiar un club regal de yachting. Comuniștii însă considerând aceastp activitate una „capitalistă” au interzis-o cele câteva încercări, de altfel temerare atunci, trebuid trecute la capitolul supraviețuire și nidecum al vreunei performanțe. Ba chiar și celebrul Radu Tudoran, autorul romanului „Toate Pânzele Sus” nu a părăsit niciodată România.

Au existat însă diverse cluburi sportive, mai ales în București și Constanța care aveau și secție de yachting. Evenimente sportive erau organizate pe lacurie Herăstrău și Siutghiol, dar acestea care promovau clase de copii, sportul cu vele putând fi practicat inclusiv de la vârsa de opt ani.

Dar pe la 18 ani cursanții cam terminau cu yachtingul pentru că nu mai erau bani ca să fie continuat la un nivel mai ridicat, repectiv pentru bărci mai mari și competiții internaționale. Pe aici a exista doar Balcaniada, care era mai accesibilă pentru copii și juniori. Nefiind însă un sport de m,asă, România nu a reușit nicio calificare la Olimpiadă, cu singura excepție 1980, când din cauza boicotului Statelor Unite, Rusia a invitat România, care a acces în mod direct, fără calificare.

Când se ajungea la nivelul de a se merge pe o barcă mare, peste 10m, nu mai erau bani sau mai exact nu mai erau posibilități. Pe de o parte trebuia să poți justifica acei bani, iar pe de alta trebuia să și poți achiziționa efectiv o ambarcațiune. Era o misiune imposibilă!

Mulți au început să-și construiască bărci, dar s-au lovit de o altă problemă: nu puteau obține permisul de navigație pentru a ieși cu ele pe mare.

Din aceste cauze navigația sportivă și de agrement în România nu s-a putut dezvolta aproape 50 de ani.

După Revoluție lucrurile au început să intre pe un trend ascendent, dar în opinia lui Sorin Drugan „în perioada 2000-2020 s-au făcut cu adevărat pași în direcția navigației solitare. Au apărut mulți practicanți ai sporturilor cu vele în România și s-a dezvoltat cultura de tip charter și racing care a crescut nivelul navigatorilor. ”

Îți dai seama că generația sa a fost poate mai greu încercată decât a noastră, că anii de furie și neputință au sedimentat în oameni o dorință de nestăvilit de a „evada” , iar unii dintre ei și-au urmat visul chiar și cu posibilități minime așa cum a fost și cazul lui Sorin Drugan. De altfel chiar el o spune foarte plastic „dar lasă că spargen noi gheața!”

Pregătirea expediției

„Să faci ce spune popa nu ce face popa!” Sorin Drugan

Sorin Drugan a adoptat și un plan diferit de navigare față de alți temerari. A preferat să-și atingă visul ca să spun așa, pe etape. În prima parte, care a durat aproximativ 3 luni a parcurs distanța dintre Limanu și Azore după care a revenit acasă. La începutul anului 2018 a traversat Atlanticul spre Caraibe, pentru ca în 2019 să traverseze și o bună bucată din Pacific. La momentul discuției, în România nu se instituise încă starea de urgență ca urmare a crizei epidemiologice, planurile sale fiind ca prin iulie să se reîntoarcă la barca lăsată peste iarnă în Papupa. Între timp voiajul domniei sale va trebui probabil să mai aștepte!

Spre deosebire de alți circumnavigatori solitari, Sorin Drugan a avut o altă filozofie de abordare. Nu a apelat la o barcă mare sau din aluminiu și nici la vreo pregătire în mod special a acestei expediții, cu excepția lucrurilor care țin de o navigație în siguranță precum ruta, curenții, vremea sau aparatura de bord și câteva piese de rezervă.

Ba chiar a pornit în această aventură la bordul bătrânului său velier Ajax, un Jaguar 75, de numai 8m, un velier constuit în 1975, la care a făcut doar operații minore necesare mai degrabă navigației curente decât unei astfel de traversade. Cu investiții minime și foarte mult efort personal a demonstrat însă că se poate să-ți atingi visul și cu resurse puține.

Dar îi îndeamnă însă pe cei mai cutezători dintre navigatori să-și planifice cu multă grijă o astfel de expediție, fiind de preferat o ambarcațiune mai mare, special pregătită care să ofere suficient confort și posibilități de a petrece viața la bord cu cât mai puține compromisuri. Deși tot el spune, mai în glumă mai în serios, că nici prea multă pregătire nu e bună, pentru că riști să nu mai apuci să pleci! Așadar, probabil că adevărul este undeva la mijloc.

Sorin a avut pe barca un dispozitiv rudiementar de încălzire a mâncării și nu a avut frigider sau vreun alt dispozitiv de răcire. Conservele, carnea la garniță, brânza la putină, fruncte și legume au fost printre principalele sale alimenete pentru o foarte mare bucată de drum.

„Eu vă spun ce ar tebui să faceți și ce barcă să aveți, deși eu nu am îndeplinit aceste standarde. Dar am ales o zonă mai protejată de vânturi, nu am mers prin Sudul Pacificului, am stat la nivel de Ecuator, tropice, unde vremea este și mai previzibilă, cu vânturi mai slabe, ape mai clame. ”

Fizic și psihic

Este cunoscut faptul că în traversade, cel mai important este să nu fii singur. Dar pe de altă parte cei mai mulți circumnavigatori s-au plâns de problemele cu echipajul. Oameni, prieteni de o viață ajung să se despartă în urma unor astfel de încercări.

Fiind singur, nu ai această problemă, dar sunt momente când trebuie să te odihnești sau ai de făcut diverse operații de întreținere, sau cum se întâmplă de cele mai multe ori, și i s-a întâmplat și lui Sorin, pilotul automat cedează și cineva trebuie să țină timona sau echea în cazul său.

Singur, trebuie să fii mereu capabil să improvizezi, să repari și în niciun caz să te dai bătut.

De altfel, spune el, sănătatea mintală este cea mai importantă. Este obligatoriu să-ți organizezi viața perfect zi de zi pe cei 5mp pe care îi ai la dispoziție, să găsești activități care să te scoată din rutină, cum ar fi spre exmemplu organizarea din când în când a unei sărbători pe barcă, la traversarea Eucatorului sau când atingi un alt punct al expediției.

La fel de importantă este și sănătatea fizică. Trebuie să te cunoști perfect, să știi limitele la care poți rezista, să știi dacă suferi de ceva și în general să ai o foarte bună condiție fizică.

Navigația solitară

„Noi nu ne prea mândrim cu prea mulți navigatori solitari” spune Sorin. „Problema cu solitarul ține și de felul omului de a fi. În ceea ce mă privește, mie nu îmi place să merg singur pe barcă, dar am vrut să încerc asta. Mi-am spus că odată în viață pot să fac asta, dar nu înseamnă că de acum înainte o să merg ani de zile în jurul lumii, solitar. Îmi doresc să merg cu echipaj, să vizităm locuri pentru că este și ăsta un aspect.”

„Sunt pe de o parte oameni care m-au întrebat ce am vizitat, dar și localnici care mă îndemnau să văd diverse obiective atunci când mai acostam pentru odihnă. Le-am spus că nu sunt interesat și m-am mulțumit să merg doar puțin, să văd ce oameni sunt după care să plec mai departe. Adică, scopul meu era să ajung acasă. Oricum, în Caraibe mi-a plăcut să mai vizitez una alta. Mai mergem cu bicilcleta mai făceam câteva zeci de kilometri, dar din Pacific nu am mai făcut asta mai ales după întâlnirea cu pirații. ”

Dincolo de detaliile „tehnice” și de felul său de povesti, curajul și încrederea pe care ți-o dă acest om, că totul este posibil atunci când vrei să-ți urmezi un vis sunt cu adevărat molipsitoare.