La invitația Capetan.club revista YachtExpert a fost prezentă la modul de pregătire HOPA – Hands On Practice Advanced, dedicat exclusiv skipper-ilor care vor să-și cizeleze tehnicile de navigație astfel încât să poată conduce o ambarcațiune cu vele fără ajutor sau cum s-ar spune „single-handed”.
De ce HOPA? De ce single-handed?
Unul dintre cele mai importante lucuri în sailing, fie că vorbim de competiții sau de vacanțele pe mare este încrederea pe care skipper-ul o oferă echipajului.
Siguranța în manevre, prezența de spirit în situații limită și abilitatea de rezolva calm problemele ridicate de navigație sau de echipaj se construiește însă în timp.
Cum câștigi timp de pregătire?
Ce faci dacă nu ai foarte mult timp la dispoziție, dar îți dorești să fii un bun skipper? Sau chiar să poți conduce singur sau cu un minim ajutor o ambarcațiune de agrement cu vele independent de pregătirea echipajului?
Capetan.club a pus la punct astfel de program de pregătire, mai avansat decât HOP la care am fost prezent în toamna anului trecut.
HOPA se adresează skipperi-lor deja formați care stăpânesc deja cunoștiințe ample de sailing și au ceva experiență în conducerea ambarcațiunilor cu vele în sistem charter, fie că vorbim de monohull-uri sau catamarane.
De ce era nevoie de un astfel de program?
Aparent, odată ce ai obținut permisul de navigație, fie că vorbim de versiunea Day Skipper RYA sau Certificatul Internațional de Competență (ICC categoria C) și poate chiar ai ieșit pe apă ca și skipper și ai dobândit o oarecare experiență vei considera poate că un astfel de modul nu este necesar.
Dar cu siguranță, au fost momente când lucurile nu s-au desfășurat așa cum ți-ai fi dorit, fie din cauza vremii, fie a echipajului mai puțin pregătit sau chiar a lipsei tale de experiență în anumite situații.
Te-ai gândit atunci că poate ar fi fost mai bine să poți fi capabil să faci mai multe lucuri tu singur, fără ajutor din partea celorlalți sau poate să ai o mai mare siguranță la manevrarea bărcii.
Și mai mult, în sailing nu se reduce totul la cum conduci barca. La fel de important este și cum este gestionat echipajul, care de cele mai multe ori este mai puțin dispus să se implice sau dimportivă, din dorința de a ajuta poate mai mult să te încurce.
În sfârșit, sunt mai multe lucruri de care trebuie să ții cont ca skipper pentru a avea o vacanță sau o ieșire pe mare reușită.
De ce singur?
Capetan a gândit acest program de pregătire ce se bazează pe a oferi proaspeților skipperi mai multă încredere și cunoștiințe pentru rezolvarea problemelor enunțate mai sus.
Pe scurt, un skipper trebuie să fie capabil să poată face totul singur, de la pregătirea bărcii pentru plecare, la organizarea rutei, manevrele de sailing pe vele sau motor și până la acostare.
Iar asta fără a sta non-stop la timonă sau a-și stresa echipajul cu comenzi sau sarcini pe care oamenii mai puțin familiarizați cu domeniul să le poată îndeplini fără probleme
Programul HOPA (Hands On Practice Advance) vine în completarea programului HOP (Hands On Practice) și are două scopuri clare. Pe de o parte familiarizarea skipper-ului cu manevrarea ambarcațiunii fără a fi ajutat – single handed – sau cu un minim ajutor, iar pe de alta, pentru cei care practică ocazional această activitate, în a-i ajuta să-și reintre în mână cum s-ar spune, după o perioadă mai lungă de pauză.
Cu mâna ta
Poți observa mai ușor de acum înainte dacă skipper-ul ales de tine sau oferit de firma de charter întrunește toate calitățile necesare pentru ca tu să ai o vacanță reușită de sailing.
Pentru cei care sunt deja skipperi, cu diverse stadii de experiență, poate vor lua în considerare să urmeze acest curs în urma căruia își vor putea perfecționa modul în care conduc velierul sau catamaranul.
Cel mai important lucru este însă că foarte multe dintre operații le vei face singur, ceea ce îți va da în primul rând ție, ca și skipper mai multă încredere, dar și echipajului mai multă liniște și siguranță.
HOPA – Hands On Practice Advanced sau nivelul următor
Vă invit să descoperiți singuri în ceea ce constă progamul HOPA și asta pentru că deși există o serie de proceduri generale, trainerii urmăresc evoluția fiecărui cursant și adaptează procedurile acolo unde este cazul, pentru ca fiecare să obțină un maxim de instruire pentru nivelul pe care îl are.
Dincolo de manevrarea bărcii, în condiții să spunem normale, se mai pune accent pe acostări și ancorări precum și pe regulile de navigație pe timp de zi și de noapte.
De asemenea, înveți să calculezi o rută sau să-ți programezi un pasaj cu ajutorul hărți fără GPS sau aplicații mobile.
Cum să lucrezi cu echipajul și cum reazționezi în situații de stress
Un lucru delicat este modul cum lucrezi și interacționezi cu oamenii de pe barcă, cum te poziționezi ca skipper și cum trebuie să procedezi în diverse situații.
Este un aspect pe care programul HOPA pune un accent deosebit. La final înveți cum să lucrezi cu echipajul, cum să-l pregătești pentru ceea ce ai tu nevoie pentru ca atunci când situația o cere să te poți baza pe membrii săi și mai ales pentru a te asculta.
Un modul pe care eu l-am apreciat în mod special a fost cel dedicat siguranței și care a inclus proceduri de tip „om la apă” sau „pan pan”, avarii simulate la bord care au trebuit „rezolvate” de către skipper prin coordonarea echipajului și găsirea celor mai bune soluții.
Iar dacă vorbim de avarii, și luăm în calcul că probleme la ancoră, probleme electrice sau chiar problemle de motor pot apărea frecvent la bărcile de charter am apreciat în mod deosebit lecția de ancorare pe vele, fără motor.
Cu ce pleci de la HOPA?
La HOPA vii cu experiența pe care o ai, dar și cu problemele pe care le-ai întâmpinat în diversele ieșiri. Este chiar indicat să-ți faci o analiză proprie și să vezi care sunt lucrurile pe care vrei să le îmbunătățești, unde simți că „scârțâie” treaba, unde nu ești încă sigur pe tine.
La începutul trainingului fiecare cursant are o discuție cu trainerul despre propria experiență și eventual despre ceea ce își dorește de al acest modul.
În acest fel există cele mai multe șanse ca la final să ți se umple exact acele goluri care aveau nevoie să fie umplute în pregătirea ta.
Dincolo de toate lucurile noi, procedeele pe care le înveți, de aici pleci cu o mult mai bună înțelegere asupra manevrării ambarcațiunii atât la acostare, ancorare cât și la mers pe vele. Și foarte important capeți abilitatea de a face totul de unul singur.
De asemenea, capeți încredere că în situații cu potențial pericol sau avarii ai de acum la îndemână mai multe instrumente prin care să rezolvi o situație.
La finalul acestei perioade de pregătire, primești feedback-ul trainerului care ți-a urmărit atent fiecare reacție și modul cum te-ai descurcat în fiecare situație.
Iar aceasta este cheia întregii pregătiri, momentul adevărului când afli la ce nivel te situezi și la ce mai ai de lucrat pentru a deveni skipper-ul care îți dorești să fii.
O experiență de neuitat
Personal am învățat foarte multe lucruri în cele șapte zile de practică intensivă. Iar gândurile și învățămintele le-am pus AICI alături și de un film personal al expediției.
Dincolo însă de tot ceea ce am învățat, de modul cum a fost construit cursul și de profesionalismul trainerilor Capetan ( Alexandru Pop , Andrei Perju, Radu Bârsan și Panos Lekkas), HOPA a fost o experiență de sailing în sine în care am văzut locuri noi din arhipelagul Sporadelor, am cunoscut oameni pasionați și am trăit momente de sailing de o savoare aparte.
O experiență completă de sailing și training în același timp pe care orice skipper aflat la început de drum ar trebui să o parcurgă. Felicitări Capetan.club și mulțumesc pentru această oportunitate.