Oamenii mării
Locuiesc în Constanța. Aici am crescut. Am mulți prieteni, rude, vecini sau cunoscuți de tot felul care au lucrat sau lucrează pe mare. Când se întorc din voiaj, la un pahar, oamenii aceștia deșartă saci cu povești. Povești despre viața lor la bordul navelor, despre locuri exotice, foarte fierbinți sau foarte reci, despre rigorile pe care viața de marinar modern le impune.
Trebuie respectate legi și regulamente dar uneori și coduri nescrise. Furtuni, naufragii, incendii, dar mai ales povești despre oameni, despre micul lor univers plutitor. Ideea de a pune pe hârtie cât mai multe dintre aceste istorii mi-a venit observând un fenomen: în afara zonei de litoral, lumea nu știe prea multe despre viața unui marinar al zilelor noastre. Am citit cu toții cărți și am văzut filmedespre epoca romantică a navigației, a corăbierilor aventurieri și a piraților. Dar despre navigatorii de azi lumea știe mai puțin. Atunci când, la câte o masă, ma apuc să povestesc aventurile marinarilor, să descriu lumea lor, se face liniște.
Interesul pentru acest alt fel de a lucra și de a trăi este palpabil. Lumea ascultă aceste întâmplări de la bordul sau din vecinătatea coloșilor de metal care sunt navele actuale. Oamenii aceștia își petrec mai mult de jumătate din viața activă departe de casă, caștigă salarii improbabil de atins pentru un om de uscat, calcă prin locuri de pe glob pe care altfel cu greu le poți bifa într-o viață de om și călăresc niște monștri de oțel care sunt de fapt cele mai mari structuri mobile inventate de om.
Eu nu sunt marinar ca ei, sunt altfel de marinar. Navighez cu vele, plec pe mare de plăcere, chiar dacă uneori plăcerea se transformă în chin. Mă întorc mândru de ceea ce am realizat și dornic să povestesc. Ei pleacă pe mare pentru că asta le e meseria.
Poate că la un moment dat începe să nu le mai placă, dar volanta deja se învârtește și egreu să o oprești. Te-ai obișnuit cu un anumit nivel financiar, începi să urci în ierarhie și să simți puțin din gustul puterii, plus că iți dai seama că nu știi să faci altceva.
Oricât de invidiați ar fi oamenii aceștia, viața lor e grea. Într-un fel e simplu, pleci pe mare, acolo muncești până nu mai știi de tine și te întorci cu o grămadă de bani. Și speri că acasa totul e bine. Oricum, daca nu e bine, nu prea ai ce să faci până nu termini voiajul. Dacă se întamplă, Doamne-ferește chestii grave, îți intrerupi contractul și te întorci.
Dacă nu sunt așa de grave, uneori soția preferă să nici nu te mai anunțe, să nu iți faci inimă rea degeaba. Și așa nu poți ajuta. Te sună după aceea și iți zice că uite, a fost cu copilul în spital dar că acum e bine și asta contează. Tu te bucuri dar ce înveți din asta? Că de fapt mereu se poate să se fi întamplat ceva fără știrea ta. Atunci când ai timp liber, te macină gândul despre ce e acasă. Pe urmă te întorci și e greu, relația de cuplu trebuie îngrijită, copiii mici plâng pentru că nu te recunosc, le e frică de nenea ăsta bărbos pe care l-au cam uitat de acum 5-6 luni de când ai plecat.
Sailing de iarnă pe Marea Neagră
Spuneam ca m-am hotarat să scriu o carte despre oamenii aceștia ai mării. Poveștile lor merită aflate. În primul rând pentru că aflându-le, onorăm efortul pe care ei îl fac, cinstim sacrificiile din viața lor. Pe urmă pentru că sunt povești de viață uneori savuroase, amuzante, sau palpitante, uneori încărcate de învațături, de concepte filosofice care impactează profund viața unor oameni și poate chiar pe a noastră. Și pe urmă pentru că sunt mai bune decât un documentar pe Discovery, sunt autentice.
Vin direct de acolo, aflăm ce fac oamenii pe mare când le e greu, când se plictisesc, sau se ceartă sau nu mai au ketchup sau de unde iși iau țigări, sau cum e o furtună, sau ce constrângeri vin de la companie, ce este conceptul de dry ship, adică nu se bea deloc alcool la bordul navei. Cinci luni fără o bere!
Rețeaua
În afară însă de poveștile propriu-zise, îmi propun să construiesc o imagine cât mai detaliată, mai completă a universului transportului maritim actual. Cum funcționează sistemul, de la agențiile de crewing, care recrutează personalul navigant, la cele de shipping, care expediază marfuri, la cele de agenturare care se asigură că navele primesc tot ce le trebuie. De la companiile ce dețin navele, adică armatorii, la charter, adică cel care închiriază nava pentru a i se transporta marfa, la asigurători. Registre navale, căpitănii de port, organisme internaționale ce reglementează siguranța, sindicate ale navigatorilor, toate acestea și multe altele sunt între- țesute pentru a forma o rețea mondială.
Nava
Detalii tehnice impresionante despre navele în sine, mașinării plutitoare extrem de complexe, sute de mii, uneori peste milionul de tone mișcătoare. Forțe colosale ce trebuie strunite cu mare pricepere în urma unei instruiri academice serioase. Operarea eficientă și sigură a navelor este un proces cu foarte multe variabile. Sunt implicate multe resurse care se cer gestionate inteligent. Lucrurile par mai simple astăzi, în era GPSului,
a telefonului prin satelit, a pilotului automat și poate într-un fel sunt. Sunt însă fantastic de mult complicate din alte perspective. Da, nu te mai trezești cu furtuni din senin, există prognoze, da, poți primi ajutor cu elicopterul. Pe de altă parte, presiunea pe timp este mai mare ca oricând. O navă trans-container ajunge să stea în port doar câteva ore, de unde acum 30 de ani se stătea cu săptămânile la încărcat-descărcat.
Punctul de pe hartă
Locurile, unele frumoase, altele periculoase, altele ciudate. Ai trecut pe sub Golden Gate la San Francisco, ai văzut Stânca Gibraltar, ai trecut Ecuatorul, cu sau făra botez, vorbim și despre asta. Ai fost în China, în India, în Cape Town, Africa de Sud. Știi de unde poți lua un laptop mai ieftin, din SUA sau din China, poți face trafic cu țigări cu profit 500% în Marea Manecii, intrând pe Tamisa. Te poți rumeni la 50 de grade în Golful Persic dacă se strică aerul condiționat sau poți sta blocat în gheață în Atanticul de Nord fară să te miști două săptămâni. Poți fi atacat de pirați în Golful Aden, sau pe coastele Nigeriei, sau chiar în America de Sud.
Da există în continuare contrabandă, există piraterie, există cârciumi de port, există bordeluri pentru marinari. Dar în același timp există profesionalism, seriozitate, curaj, dăruire.
Oamenii
Aici intrăm în partea poate cea mai interesantă: micro-societatea de la bordul navei. Există funcții la bord, ierarhii, responsabilități, dar există și prietenii, antipatii, interacțiuni între oameni cu tot felul de caractere și proveniți din tot felul de culturi. De aici rezultă varii situații, multe dintre ele prevăzute în manualele și cursurile de management al personalului navigant.
Dar unele nu… Ce te faci când comandantul se îmbată și oprește nava lângă un Iceberg uriaș în mijlocul oceanului pentru că are chef de o plimbare pe ghețar? Ce te faci când toți ofițerii de punte sunt plecați în oraș și în urma unei furtuni neașteptate nava se depărtează de mal forțând legăturile? Ce fac băieții rămași pe navă în situația asta? Ce te faci când la o traversare de Atlantic, de câteva săptămâni, într-o dimineață, comandantul nu mai este la bord? E dat dispărut, cu suspiciunea că un grup de marinari l-au aruncat la baltă noaptea pentru că îi purtau pică? Ce faci atunci? Ce faci când ești în mijlocul oceanului și afli că soția ta a avut un accident de mașină și e în stare gravă? Ajungi în final la mal, iei primul avion spre casă și abia mai prinzi înmormântarea? Ce te faci?
Cartea nu va fi scrisă de un ofițer de marină, dar va fi validată de zeci de oameni care au crezut și cred că locul lor e pe mare. Că acolo, din punct de vedere profesional, ei pot fi varianta lor cea mai bună. Voi încheia cu o întâmplare, zice-se, reală: un jurnalist discută cu un pescar de la Marea Nordului despre viața pe mare, pe micul lui pescador. Dintr-una într-alta află că atât tatăl omului cât și bunicul lui muriseră pe mare. La care jurnalistul întreabă:
– Păi bine și în acest caz nu vă este frică să mai ieșiti pe mare?
În loc de răspuns, pescarul îl întreabă la rândul său:
– Dar bunicul dumneavoastră cum a murit?
– În patul lui.
– Și tatăl?
– Tot în patul lui.
– Pai și nu vă e frică să vă urcați în pat?
(va continua)
