Un om și-a construit singur o barcă din lemn de peste 30 de picioare. În mai mult de 11 ani. Fără experiență prealabilă. La Predeal. Îmi închipui că vi se nasc o sumedenie de întrebări. Cred că le veți găsi răspunsul mai jos, în discuția pe care am avut-o cu Dl. Dorin Kolober. Ne-am împrietenit pe cheul Portului Tomis, după care am descoperit că de fapt ne cunoaștem încă din 2004, când am fost colegi la cursul pentru brevetul de skipper. Ne-am bucurat amândoi să stăm la povești, mai ales despre marea aventură care a fost construcția Casiopeiei.
Adrian Panait: Care a fost primul contact cu bărcile?
Dorin Kolober: Eu veneam la mare în fiecare an, mă interesau înotul și bărcile, nu să stau la plajă. Făceam scufundări, având labe și ochelari sau mă uitam la bărci. Încet, încet m-am apropiat de zona aceasta. Erau foarte puține bărci. Mi se părea că e o lume mai dificil de abordat. Mulți dintre skipperii pe care îi întâlneam păstrau un aer de inabordabili, simțeam că e greu sa îi intreb câte ceva. Am găsit totuși câțiva care erau amabili și aveau un fel de admirație față de unul care vroia să se apuce de făcut o barcă, gândindu-se
probabil la cât este de complicat.
A.P: Încă de atunci, plimbându-vă prin portul Tomis, plănuiați sa faceți o barcă?
D.K: Da. Fusesem în Suedia cu ceva ani înainte, în interes de serviciu. În weekend-uri, luam la rând toate porturile de la Falkenberg la Gothenborg pentru că mă interesau foarte mult yachturile. Abordam cate un skipper și îl întrebam tot felul de amănunte despre ambarcațiune. Am făcut multe poze acolo.
A.P: Aveți o înclinare către aventură și proiecte inedite? Mulți oameni admiră o barcă dar nu mulți se găndesc să construiască una.
D.K: Tata a fost tâmplar. Eu sunt maistru mecanic. La origini am fost frezor. Aveam îndemânare. Mi-am făcut singur casa. În garaj aveam un atelier foarte bun, cu de toate. Cât despre bărci și eu, ca mulți alții, nu am știut la ce mă înham.
A.P: Unde ați început construcția bărcii?
D.K: Acasă, la Predeal. Dar nu la mine ci într- o altă curte, unde era mai mult spațiu. Am lucrat la fabrica de bere Azuga. Acolo aveam un atelier foarte bine dotat unde puteam să fac aproape orice. După ce m-am hotărât să încep lucrul la barcă, m-am întâlnit la Constanța cu Jacoppo, binecunoscutul marangoz. El mi-a
dat niște desene de coaste, la scara 1:1. Este tot ce a putut să îmi dea, privitor la planuri.
A.P: El sau alții, când vă auzeau că vreți să vă apucați, mai degrabă vă încurajau?
D.K: Nu. Se mirau și se gândeau: ”Ia uite ce l-a apucat și pe ăsta…Aveam la fabrică un coleg care vroia să își
facă elicopter. Adică eram acolo doi, unul care vroia să își facă barcă și altul elicopter. Mă gândeam că după ani, ne va arăta lumea pe stradă: uite-l pe cel care a vrut barcă, uite-l pe cel care a vrut să facă elicopter. Nici unul nu a reușit.
A.P: Dar iată că nu a fost așa, în privința dumneavoastră.
D.K: M-am apucat. Am dat și de Emil Groza, cel care a făcut Eol-ul. Întâmplător, în Azuga și-a făcut o casă peste drum de casa părinților mei. Asta cu vreo doi ani înainte de a mă apuca. A fost primul cunoscător într-ale bărcilor cu care puteam vorbi. A fost dispus să ma ajute.
A.P: Când v-ați apucat?
D.K: În 2002 am pus cadrul. Aveam coastele făcute. Eu am făcut coastele întregi de la început, nu cu diafragme din placaj, cum făceau alții. Sunt din stejar, câte trei file lipite. Desenul nu a fost foarte exact și a fost foarte greu la aliniere. Când i-am spus lui Jacoppo, a zis că și el s-a chinuit. După aceeași schiță, el făcuse Antoaneta, Arcadia și încă o barcă. Proiectul meu de a face o barcă a fost însoțit de foarte multe întâmplări și coincidențe fericite, care m-au ajutat, care păreau că fac lucrurile să se lege ușor. De exemplu: aveam un prieten în Germania, care locuia exact la Duseldorf. Vreo 4 sau 5 ani am mers la târgul de la bărci de acolo, unul dintre cele mai mari din Europa. Participările acestea la târg mi-au dat multe idei. Erau acolo inclusiv tipi care lucrau o barcă, folosind tehnologii și materiale similare cu ce vroiam eu să folosesc. Am avut multe bătăi de cap rezultate din lipsa unui plan clar. Unde pui derivorul și ce formă să aibă? Unde pui talpa catargului? Și multe altele. Dar dacă perseverezi, le rezolvi, studiezi, întrebi…
A.P: Pe dumneavoastră vă atrăgea ideea de a construi o barcă sau de a avea o barcă? Dacă v-ar fi dat cineva cadou o barcă v-ar fi mulțumit?
D.K: Nu, am vrut să o fac eu, neapărat. Am vrut să văd dacă sunt în stare. Au fost ani când nu prea mă mai trăgea inima să lucrez dar am trecut peste. Din 2002 până în 2013, când am pus-o pe apă, au fost ani în care am lucrat mai mult și alții în care am lucrat mai puțin. Am avut și serviciu greu. Am fost mecanic șef la fabrica nouă de bere și nu prea aveam libere nici sâmbete sau duminici. Se făceau revizii sau altele.
A.P: Ați sacrificat timpul liber și alte activități…
D.K: Da, m-a acaparat total. Nici la ski numai mergeam…Nici la tenis vara. Nu mai avea loc altceva. Barca îmi stătea în cap. Au fost lucruri care s-au potrivit, cum spuneam. Am găsit plumbul unde nici nu mă așteptam. Barca am adus-o de la Predeal la mare foarte convenabil, prin firma TAS-Transport Agabaritic special, miau adus-o gratis. Era un prieten al unui prieten. De unde inițial a zis că îmi ia doar banii de motorină, până la urmă nu mi-a mai luat nici un ban. I-am făcut și eu un foișor pentru acasă drept mulțumire. Chiar și stație VHF am primit gratis, de la fiul unui alt prieten. Este un Simrad cât se poate de bun.
A.P: Financiar a fost o povară construcția Casiopeiei?
D.K: Nu prea. Nu am afectat familia. Mai făceam lucrări în afara serviciului. Până la urmă ce am cumpărat? Poate stejarul a fost mai scump. A fost o experiență foarte importantă pentru mine și mă bucur că am făcut-o. Ce s-o întâmpla mai departe nu conteaza…Barca stă pe apă. Am adus barca la mare si aveam linia de plutire desenată de acasă, unde am crezut eu, deși a fost greu de apreciat pentru că derivorul era pus de mine după propriile calcule. Mulți spuneau că nu se va potrivi, că linia se trasează când pui barca pe apă. Dar s-a așezat exact unde o trasasem eu. Am folosit o carte cu diferite calcule legate de construcția de bărci, scrisă de Arthur Tiller în 1937. Și cu planuri. Am folosit-o mult. Avea diferite formule cu care calculai suprafețe, de exemplu.
A.P: Daca spuneți că planul de la care ați pornit a fost doar unul general, de unde ați luat detaliile? Design-ul de mobilier…
D.K: M-a ajutat faptul că am fost la târgurile din Germania. M-am luat după un Halberg Rassy 31.
A.P: Care a fost momentul când ați simțit că a meritat efortul?
D.K: Când am pus-o pe apă. Sigur. Dar cu emoții, mă gândeam că ori va sta strâmb, ori va apărea vreo altă problemă… Mă gândeam dacă am făcut totul bine, mă gândeam că poate mă fac de râs.
A.P: Ați pus barca pe apă. Acum ce planuri aveți? Navigație? Plecați pe undeva?
D.K: Eu vreau. Dar acum începe să se pună problema banilor. Trebuie aparatură, vele noi pentru că amundele second hand cam uzate. Sarturile trebuie schimbate cu unele de inox care costă. Dacă nu pot să adun banii toți deodată, fac pe rând, ce pot, în timp. Apoi, vreau să adun prieteni să fac un echipaj și să ieșim. Trebuie să ieșim. Din câte am observat în ieșirile pe care le-am mai avut, barca merge bine.
A.P: Nu vă deranjează că sunt mereu lucrări de făcut?
D.K: Așa se întâmplă cu o barcă din lemn. Ideea e să nu te predai. Dacă o lași în părăsire, pe urmă cu greu omai scoți la suprafață…
