Încheiem un sezon de navigație cu vânturi amestecate.
Pe de o parte, navigația de agrement din România se bazează doar pe o mână de entuziaști. Avem un nucleu dur în Limanu și, parțial, în Eforie, fără de care aproape că nu s-ar întâmpla mare lucru în acest domeniu.
Cursuri de navigație, evenimente pe barcă și în marine, închiriat bărci, regate, până și nunți pe barcă… fac parte din lista propusă. Fără îndoială, acești oameni sunt cu adevărat de admirat, pentru pasiunea și tenacitatea manifestată. Au descoperit navigația ca pasiune și au făcut pas cu pas către transformarea pasiunii în afacere. Chiar dacă părea greu de crezut acum câțiva ani, datorită lor putem vorbi astăzi de afaceri la malul mării, de noi bărci apărute în marinele românești, de noi generații de posesori de permise de navigație, de propagarea consistentă a acestui virus.
Importante pentru stimularea domeniului sunt și participările ambarcațiunilor românești la evenimente internaționale (de exemplu, la ediția ARC de acum au participat două echipaje dornice să traverseze Atlanticul). Același efect îl au și afacerile românești de pe alte coordonate, care demonstrează încă o dată că visurile pot deveni realitate, dacă există un plan serios și multă tenacitate. Interesant este faptul că toate acestea s-au dezvoltat după criză.
Pe de altă parte, semnalul dezamăgirii vine din partea infrastructurii, sau mai bine zis a lipsei acesteia. Fără îndoială, Limanu a devenit marina amiral a navigației de agrement, reușind să adune o familie din ce în ce mai bogată (din toate punctele de vedere) în jurul facilităților pe care le dezvoltă continuu. În același timp, mai avem ceva activitate la Eforie, destul de afectată de colmatarea periodică a intrării în port.
Din păcate, este tristețe mare în cele două porturi în care s-au implicat mereu interesele politice cu rațiunile economice. Măcar portul Tomis bate pasul pe loc. Nu s-a mai investit nimic, dar nici nu s-au distrus investițiile existente S-ar putea întâmpla multe, dar nu se poate face mare lucru din cauza specificului românesc – dacă nu pot eu să câștig totul, nu las pe alții să facă.
Dezastrul este la Mangalia, care arată efectiv ca un port părăsit. Aspectul este ca după un război, cu felinarele smulse, caldarâmul spart, mizerie, doar câteva bărci la pontoane… este greu de descris gustul amar pe care ți-l lasă o vizită acolo, mai ales dacă știi cum arăta locul la inaugurare și câte planuri mărețe ne-au fost prezentate atunci. Este mare păcat!
Nici serviciile din domeniu nu au evoluat în 2017. Până la urmă, este o radiografie exactă a numărului de bărci din marine.
Cam așa arată pe scurt navigația de agrement de la Marea Neagră românească. Sperăm cu toții ca 2018 să aducă mai mult vânt din pupa!
