A mai trecut un an și, pe Marea Neagră, numărul velierelor a crescut interesant de mult.Pe lângă pasiunea care nu le dă pace și îi cheamă să se legene pe valuri aproape în fiecare week-end au apărut acțiunile destinate „pământenilor” care încearcă marea cu degetul prin intermediul velierelor. Fie că închiriază un velier împreună cu câțiva prieteni, fie că firmele unde lucrează le oferă un teambuilding, aceștia profită de ocazie și se avântă în larg pentru a gusta din experiența sailingului. Răspunsul cluburilor nautice sau al investitorilor a fost prompt, flota de veliere de la Marea Neagră crescând în ultimii ani semnificativ. Cel mai bun lucru este că au „venit” veliere de ultimă generație, care oferă confort și performanțe excepționale. Menționez aici trei Beneteau Oceanis 38 – model laureat ale trofeului European Yacht of the Year 2014. De asemenea, la nivel competițional, flota de regate s-a înnoit cu veliere de mare performanță, cum este Farr 40 de la SetSail sau Grand Soleil 42 de la Yacht Clubul Regal Român, cărora li se adaugă cele patru excelente crossovere Beneteau First 40.7.La capitolul dotare, în sfârșit am început să ridicăm fruntea de sub apă și să ne mândrim câte puțin pe ici, pe colo.
Ce ne facem însă cu întreținerea? Întreținerea unui velier este pretențioasă și laborioasă. În țările cu tradiție în care într-adevăr flota se ridică la câteva mii sau chiar zeci de mii de ambarcațiuni, serviciile conexe sunt foarte bine dezvoltate, proprietarii având posibilitatea ca într-o marină să-și aleagă prestatorul de servicii după propriile criterii de selecție. Dacă pasiunea nu-i determină să-și efectueze singuri operațiunile de întreținere, aceștia pot apela la echipe specializate care să le rezolve problemele. La noi, pasiunea este factorul determinant pentru întreținerea ambarcațiunii proprii, rămânând a fi rezolvată numai procurarea pieselor de schimb. Dar asta este o problemă enormă. Numărul de ambarcațiuni este încă mic, iar diversitatea este devastatoare, în cazul în care vreun inimos ar dori să deschidă un magazin cu de toate pentru toți. Rămâne deocamdată soluția de a da o fugă până la frații noștri bulgari, unde se mai găsește câte ceva, sau să comandăm pe net și să așteptăm cu răbdare și fără nervi sosirea curierului cu piesa.
Dacă în problema pieselor de schimb fezabilitatea unui bussines este un handicap, prestarea serviciilor de calitate rămâne o poartă deschisă celor dornici de a lucra într-un segment de nișă aproape intact. Într-o discuție recentă cu un înfocat al yachtingului, am sintetizat principalele lipsuri existente în această sferă de activitate. În primul rând nu există mână calificată disponibilă pentru acest tip de prestări de servicii. Inginerii și tehnicienii navali sunt fie plecați prin lume, fie lucrează la cele câteva șantiere navale de pe malurile mării. Nu există loc pentru „pus barca pe uscat” și nici loc pentru reparat. Ca s-o punem pe cavaleți trebuie s-o scoatem din apă. Unde? Pe unde? Cu ce? În cele patru marine de pe litoral, doar două au rampa de lansare la apă, iar distanța între ele este de aproximativ 30 mile. Implicit, utilizarea lor este scumpă și oricum nu rezolvă problema velierelor mai mari de 7 metri. Pentru acestea din urmă este nevoie de o macara, de chingi, de cavaleți dar mai ales de un loc unde s-o pui pe uscat.
Dacă le-ai rezolvat pe toate astea te mai poți confrunta cu sarcina maximă de ridicare a macaralei, vechimea chingilor (siguranța operațiunii de ridicare în general, că nici macaraua nu e chiar nouă și în „mințile” ei), cavaleții și tălpile de contact (care „țin nu-i problemă” dar nu sunt decât niște scânduri tăiate în pripă) și, nu în ultimul rând, terenul pe care o lăsăm. Suprafețele betonate disponibile, cu portanță suficientă, sunt la fel de des întâlnite și accesibile ca apa în deșert când îți este sete. Odată pusă pe sol pentru reparații sau întreținere curentă, sau înainte de venirea iernii sau pentru că „anul acesta nu ne mai dăm cu ea” urmează restul problemelor care trebuie rezolvate. Dacă nu ne ocupăm personal atunci cine se va ocupa de ce este de făcut? „Personalul” este cel mai des întâlnit în rezolvarea problemelor tehnice ale unei ambarcațiuni. Dacă facem abstracție de noi, ar trebui să putem apela la echipe de profesioniști care cunosc cutumele acestei meserii. Din păcate, tradiția navigației și a exploatării velierelor este inexistentă, astfel că singura șansă este să identificăm un personaj cu o echipă motivată care știe exact ce are de făcut în orice problemă specifică unui velier.
Cel mai potrivit ar fi un fac totum desăvârșit și hâtru, cu care să poți avea și o discuție rațională în faza de elaborare a comenzii de lucru. În mod normal, cheltuielile de întreținere ale unui velier se situează pe la 10% din valoarea ambarcațiunii. Dacă facem un calcul relativ simplu, vorbim de 3.000-4.000 de euro pe an. Această cotație este oarecum acceptată în principiu în orice țară cu istorie în yachting. Componentele cele mai costisitoare sunt asigurarea curățeniei ireproșabile și a funcționalității totale ale echipamentelor de bord, împreună cu elementele de siguranță și confort. Frecvența operațiunilor de mentenanță este determinantă în prețul cerut de prestatori. În lumina faptului că la noi prestatorii de servicii în acest domeniu sunt o raritate, explicată mai ales de lipsa cererii, cei câțiva rara avis s-au dovedit până acum ori neserioși ori de-a dreptul neputincioși. Asistența tehnică și logistică impune posibilitatea realizării într-un timp foarte scurt a unui pachet de operațiuni care cuprinde atât activități de igienizare/ curățenie (care pot fi efectuate de personal cu calificare redusă) cât mai ales operațiuni care necesită o bogată experiență în întreținerea și exploatarea echipamentelor de la bordul ambarcațiunilor.
Pentru o exploatare fără griji a unui velier, personalul tehnic trebuie să asigure și să garanteze efectuarea de la operațiuni simple, gen curățenie și verificări funcționale ale dotărilor cabinei, până la lucrări complexe de revizii motor/transmisie sau calibrare echipamente de bord. Nu în ultimul rând, coca ambarcațiunii trebuie inspectată în vederea determinării stării de integritate sau de depunere de scoică. Această din urmă operațiune este foarte indicat a fi efectuată mai ales în marinele de la Marea Neagră, unde scoicile sunt clienți nedespărțiți de coca ambarcațiunilor, iar performanțele sunt puternic penalizate, în situația utilizării unui velier la vreo competiție. Am realizat un checklist care cuprinde 26 de obiective de inspecție și intervenție necesare unei exploatări sigure în cazul unui velier, iar pentru fiecare sunt necesare operațiuni de verificare, demontare/montare, remediere și reglaj.
Asta înseamnă aproximativ 100-150 de operațiuni de întreținere regulată a ambarcațiunii. Este enorm. La aceste operațiuni de manoperă directă ar trebui asigurate piesele de schimb și materialele specifice utilizării ambarcațiunii pe mare. Dintre toate acestea din urmă, la noi nu se găsește nimic. Hai să căutăm un șurub sau holtzșurub din inox la o anumită dimensiune, un întinzător, un cap de cablu sau chiar un cablu de inox, o țeavă, o bară sau orice altceva din inox… sigur… nu alimentar!!! Lemn de tec, lacuri și vopsele specifice. Vele, protecții UV pentru velatură și câte și mai câte. Toate aceste operațiuni sunt sau trebuie a fi efectuate în perioada cât velierul este la cheu și, în funcție de cursa care trebuie efectuată în perioada următoare, trebuie efectuate operațiunile al căror termen de execuție va apărea în perioada următorului voiaj. Nu în ultimul rând, întregul echipament de siguranță și securitate trebuie verificat în totalitate, înaintea plecării în voiaj. Posibilitatea întreținerii acestuia în perfectă stare revine în primul rând proprietarului sau skipperului, dar oferta de accesorii sau orice element necesar acestuia revine furnizorilor specializați, despre a căror prezență în preajma celor câteva marine de pe litoralul românesc încă nu putem spune prea multe. Ca în orice afacere întâi trebuie să apară cererea și aceasta și-a făcut „datoria”. Urmează apariția serviciilor conexe. În rest avem de toate…
